[vsovivi]

Panseu: Şi asta a fost tot şi urmează nenumăratele mii şi mii de ani... Păi staţi aşa că doar Judecata cine o va face dacă nu va veni Domnul...
Riposta: Dragi Vsovi, nu vă neliniştiţi! Aşezaţi-vă la locurirli voastre! Pucioşii au spus clar că Domnul a venit în 1955 şi, după câţiva zeci de ani în care şi-a tras şi El sufletul, a început Judecata, mai exact începând cu anul 2003:

“Binecuvântată să fie ziua aceasta şi lucrarea ei, căci astăzi desfac cerurile ca să se vadă scaunul de judecată, [...] Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-08-2003)

Şi de atunci se judecă... şi se judecă... şi se judecă... şi durează... şi probabil că va mai dura ceva, că e mulţi la rând şi e cam colţoşi la judecată.

Remarcă la ripostă:
Păi a venit atunci când a ars pământul din curtea cu păpuşoi a părinţilor lui Veronica, atunci a venit ca un foc din Cer, Cuvântul lui Dumnezeu. Şi a venit în vederea pregătirii Judecăţii şi aşa a luat un pobor mititel şi l-a pregătit spre lucrarea sfântă a judecăţii. Dar dacă Veronica a pismuit-o pe Verginica şi s-a îmbrăcat în lux, atunci i s-a luat ei Darul Proorociei chiar dacă ea şi Ioan Iovan erau cei mai credincioşi din toată ortodoxia. Căci au ispismuit-o pe Verginica, Trâmbiţa Domnului, şi atunci a mai început odată Lucrarea în 1955. Lucrarea de pregătire, dar pe Verginica o pregătea de mult, de la 9 ani şi o cunoştea încă din pântecele maicii ei căci plină de suferinţe a fost sărmana fecioară curată încă din pântecele maicii ei, Andreiana. Şi toţi sfinţii s-au mirat de Verginica.

Panseu: ...şi pe cine va arde cu foc şi cu Pucioasă?
Riposta: Ghici ghicitoarea lui Vsovi! Răzbate din ea însă un iz de mândrie patriotică, gândind smerenia sa că... poate, poate, va avea şi el o şansă... că doar “cei de pe urmă vor fi cei dintâi”, nu?

Remarcă la ripostă:
Păi este scris pe cine, cine sunt cei ce se vor pune pe foc ca lemnele... şi nimeni nu va avea parte de privilegii, de tratament preferenţial... Iar cei din urmă, cu siguranţă vor fi mai mari ca cei dintâi, căci mai mari ca Moise, şi Ilie şi Noe vor fi cei de pe urmă... dar dacă ei se pun mereu în faţă atunci să nu se mire... dacă va veni careva şi-i va pune 'napoi la locul lor, cu botul pe labe. Deci sigur că sper să am şi eu o şansă la Cer. Totul e să o şi iau! Că dacă ai avut şansa şi n-ai luat-o e mai mare durerea decât atunci când n-ai avut nici o şansă, cum mulţi copii păcătoşi au păţit-o. Şi omului nu-i e frică să piardă căci el crede că defapt aşa câştigă ceva... şi nu vede că făcând viceversa, n-ai cum să moşteneşti Învierea.

Panseu: Deci cele 2000 de ani au cam trecut! Iar templul Noului Ierusalim este refăcut! Este reclădit şi s-a luat de la ei! Atât de la farisei cât şi de la saduchei cât şi de la creţioniştii lui peşte prăjit pe jar de cărbuni de cître ursul păcălit de vulpe şi care împreună au păcălit pe corb ! Sau nu vede toată gLumea Templul şi Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim!?? Deci de acolo vine JUDECATA! Din Cer pe Pământ! Precum în Cer aşa şi pe Pământ! Amin.

Riposta: Au cam trecut de mult cei 2000 de ani, şi nimic nu se vede la orizont. Nu prea se vede de toată lumea nici Templul şi nici Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim, pentru că au cam crescut plopii fără soţ de la poarta “mănăstirii” şi nu se mai vede cupola Templului de prea multe frunze, iar primăria de la Glodeni se pare că a tocat banii pe alte prostii în loc să facă în primul rând “toaletarea” arboretului de pe uliţe.

Remarcă la ripostă:
Tu ai vrea să vezi cum cad bombele sau vrei să vezi dărâmăturile fraţilor tăi ca să crezi... dar nici nu catadicseşti şi nu vrei cu niciunchip să te uiţi în sufletul tău şi al oamenilor... nu vrei să iei aminte la ce apare în sufletul tău: voirea, dulceaţa păcatelor, odihna trupească, minteresul viclean al planului scurt, satisfacţia lăcomiei şi realizarea soluţiei, soluţia urei, a batjocurei, ironiei şi persiflării... căci, pare.mi-se că nu mai poţi să vezi în sufletul tău din pricina măştilor tragicomediei în care ai rolul de gânde... Dar uită-te că acolo este războiul... şi trebuie să biruieşti cu Credinţa, cu fapta bună în lupta cu mîncarea şi din fructul şi al răului... lăcomia aia cu multe faţete... ce te face grozavă. Un fel de Babă, Bavă, Epavă.

Deci zici că nu se mai vede pădurea din pricina copacilor, şi războiul din pricina cadavrelor şi răniţilor? Păi e firesc fiindcă doar voi mergeţi după fiare şi după balaurul cel mare căci aveţi rana de moarte vindecată... v-a amăgit că e firesc să fi mort şi păcătos... e în firea lucrurilor... şi v-aţi împăcat ca să vă distraţi până atunci... până atunci... nu-i aşa? Da! Şi voi aţi crezut. Deci ce sens mai are să discut? Dar câteva rebărci la ripostă v-am făcut ca să nu ziceţi că v-am persiflat prin neglijare... din neglijenţă.