[Jane Says]

Transformarea aceasta a omului n-o sa fie un eveniment "istoric" si o chestie care sa tine de lumea aceasta si de ceea ce numim societate. Nu are nimic de a face cu utopiile cu care se alina omul de cand lumea, ca o sa realizam vreodata pacea, dragostea, desavarsirea si societatea perfecta pe acest pamant.

Din cate am citit, a doua venire a lui Hristos va fi de fapt sfarsitul istoriei si transfigurarea va tine de Imparatia Cerurilor, care a spus si El ca "nu este din lumea aceasta". Nu cred ca ne putem imagina cum va fi.

Iar celelalte religii si majoritatea oamenilor de pe pamant spera de fapt intr-o realizare lumeasca, pamanteasca, a acestui deziderat, si mai ales, intr-o fericire omeneasca din care Hristos lipseste. Sa ne facem noi, oamenii, pace si paradis. Asa ceva nu se poate. Singurul lucru pe care stim noi sa-l facem il facem deja de mii de ani si nu dam semne ca ne-am opri, ci doar sporim pe calea acestui "skill", este: pacatul. Treaba noastra e sa cerem tamaduire de la Hristos pentru sufletele noastre.

Mai cred ca a doua venire a Mantuitorului in toata slava Sa ar trebui, intr-un fel, sa fie prilej de bucurie, dar nu stiu cator dintre noi le da mana sa se increada ca, la o adica, in conditiile infernale ce vor precede aceasta venire, isi vor putea pastra credinta si sufletul. Deci aceasta bucurie, sa zicem, este strans impletita cu grija ca eu, omul, s-ar putea sa cad, s-ar putea sa ma lepad, s-ar putea sa ma prind in latul vrajmasului cand acestuia i se va da mana libera.

Si cred ca e o neliniste buna; sincer, pana la bucuria deplina cred mai e o vreme, pana suntem in trup e mai bine sa fim mai cu stress, ca ne-om odihni pe urma. Dar pana suntem in trup, si ni se pare ca stam, sa avem grija sa nu cadem. Sa se veseleasca budistii si hindusii daca vor, dar eu cred ca se veselesc degeaba si din ignoranta si visand la ceva ce nu se va intampla niciodata in felul in care viseaza ei (intrucat viseaza ceva in afara lui Hristos..)

Pe de alta parte, cred ca moartea personala a fiecaruia dintre noi e pentru el un soi de apocalipsa. Ca daca mor in pacate acum sau la apocalipsa, tot aia mi-e.. Pentru mine ca om moartea e un eveniment foarte personal cu consecinte cat se poate de personale fie ca survine peste o ora sau peste 50 de ani. Fie ca mor singur sau cu inca 1 milion sau miliard langa mine care-mi impartasesc soarta.

In sinea mea, nadajduiesc ca Dumnezeu o sa lungeasca timpul, ca macar noi si generatia ce vine sa nu prinda.. Dar asta ar insemna ca si noi sa ne intoarcem cu tot sufletul spre Dumnezeu, sa ne pocaim si sa-L "imblanzim". Si mi-e teama ca nu o facem si ca o sa ne lase sa umblam de capul nostru, dupa voia noastra si ca in felul acesta nu doar ca nu o sa ne apropiem de El ci ne vom indeparta, sporind rautatile.