View Single Post
  #2254  
Vechi 23.07.2010, 17:57:54
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 239. Alt concurent redutabil al Antihristului Pucios: Francisc Maitreya

239. Alt concurent redutabil al Antihristului Pucios: Francisc Maitreya (IV)

Maitreyștii mai afirmă că este greșit spus că “oamenii se mântuiesc prin faptul că Domnul Iisus s-a răstignit”. Atinși de “filoxera” gândirii protestante, ei spun că Iisus este doar o cale către Tatăl, iar oamenii se mântuiesc doar prin credință (sola fide).

După ei, răstignirea lui Iisus se explică prin faptul că El a fost nevoit să facă și ultima Sa faptă pe pământ, ca o lecție pentru oameni, pentru a le demonstra la modul concret că „Cel ce nu se teme de moarte, va rămâne veșnic viu”. El s-a lăsat răstignit, dând oamenilor o lecție, ca Învățătura Lui să se confirme prin fapta Sa. A renunțat la viață în favoarea oamenilor, demonstrându-le că cel ce știe să se jertfească, are parte de viață veșnică. El S-a supus și a dat ascultare voinței Lui Dumnezeu, pentru a se împlini tot ce era scris. Aceasta se vede și în rugăciunea Lui în care a spus: „ Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiești Tu.”(Marcu 14, 36)

În august 2002 s-a organizat o tabără la Păltiniș, în care Francisc Maitreya a lansat noi panseuri ermetice erijându-se subtil în „Cuvântul lui Dumnezeu”, care „trăiește cuprinsul necuprins”:

„Mișcare și nemișcare, fără una cealaltă nu poate cuprinde cuprinsul lui Dumnezeu. ...
Căutarea căutării poate găsi răspuns dacă ea vrea să fie cu adevărat cale pentru cei ce nu au cunoscut-o.
...
Un pas poate fi împlinirea unui destin, căci doar prin pas, destinul se împlinește. Pasul...care pas? Pasul pășit pe calea de Lumină.
...
Câți dintre voi știți ce n-ați știut? – Toți de aici!
Dar câți dintre voi nu știți ceea ce nu știți?
Mai gândiți-vă, mai gândiți-vă și veți găsi în fiecare cuvânt al meu semne de întrebare, dar și răspunsuri în același timp. ..
...
Și-n firul ierbii găsiți Cuvântul Meu.
Și-n mișcarea unei crengi găsiți trăirea Mea.
Și-n visarea unui copilaș trăiesc.
Și-n cuvântul cuvântat Mă manifestez.
Și-n taina tainelor trăiesc cuprinsul necuprins, dând speranței împlinirea!”

Zece luni mai târziu, pe un pat de spital din Baia Mare dădea ortul popii cel ce avea siguranța că „trăiește cuprinsul necuprins”, dar nu oricum și niciunde îl trăiește el, ci până „și-n visarea unui copilaș”: Maestrul Spiritual, Învățătorul Iluminat, Domnul Luminii, Guru-ul IJ Francisc Maitreya.

B. Învățături rămase de la Francisc Maitreya:

a. Legea lui Dumnezeu și Legea Karmei:
- Dacă se împlinește întocmai Legea lui Dumnezeu, Legea Karmei nu se mai aplică și nu mai vin necazurile.
- Rolul cărării pe mijlocul capului: departajează energiile YIN și YANG, departajează (+)-ul de (-), Lumina de întuneric. Dacă nu este cărare, energiile circulă dezordonat și apar stări nedorite.
- Dumnezeu este prin ceea ce este. Dumnezeu nu demonstrează la nimeni nimic.
- Doar un Avatar poate schimba Spiritul.
- Avatarul este manifestarea Lui Dumnezeu în trup de om.
- Eu respect fiecare Maestru, fie că e din Lumină sau din întuneric. Maitreya nu-și permite să judece pe nimeni.
- Dumnezeu se manifestează (Trinitatea); Satan se manifestă.
- Învățați să priviți totul prin Conștiința Cosmică Universală.
- O mărturisire eliberează karma.
- Până nu vă veți elibera de micimea karmei voastre, de murdăria karmei voastre, neîncrederea karmei voastre, nu vă veți putea înălța. Eliberați-vă karma!
- Un Avatar când se întrupează într-o dimensiune karmică, respectă Legile Divine și Legile dimensiunii respective.
- Dacă divulgi inițierea ce ai primit-o, ți se micșorează discul, pentru că fiecare inițiere e luată din matricea ființei.
- Mantra are o valoare în funcție de încrederea voastră.
- Să te regăsești în fiecare sutră, în diferite ipostaze.
- Fiecare cuvânt are vibrație; fiecare punct, linie, cuvânt scris are o anumită valoare. Tot ce faceți rămâne, chiar dacă vi se arde karma, informația rămâne. - Dacă ți s-a ars karma, nu te mai întoarce în trecutul tău, pentru că aduci prezentului trecutul și nonvaloarea.
- Și omul ca să evolueze trebuie să vină de mai multe ori în trup. Repetata trăire și resimțire face ca omul să evolueze între 45 și 150 de repetate reîncarnări. Este o lege a firii și universală în Creația Lui Dumnezeu.
- În Noua Eră oamenii nu mai au corp astral, de aceea Legea Karmei se aplică mult mai rapid.

b. Cultivarea deliberată a iraționalului:
- Rațiunea face din om un robot.
- Nu prin rațiune Dumnezeu poate fi înțeles, ci prin trăire și simțire.
- Să lași rațiunea la o parte. Simțirea și trăirea este totul.
- Fiți dincolo de rațiune și tot ce este materie densă.
- Nu fiți ignoranți.
- Contează cât aplici, nu cât știi. (N.n.: Această învățătură e contrazisă atât de precedenta, cât și de discipolii săi. Referindu-se la posibilitatea de a generaliza pe viitor terapia “transfuziei de plasmă cosmică, energetică”, Mihaela Stan spunea că actul cunoașterii este indispensabil, ba mai mult, că e nevoie de “multă cunoaștere”:
Eu am văzut acest transfer energetic cu ochiul minții, iar apoi Domnul Maitreya mi-a spus și mie să fac același lucru. Așa se va proceda, cred, în viitor. Însă, pentru a putea face aceasta, este nevoie de multă cunoaștere, trebuie să fii la un anumit nivel de conștiință.”)
- Lăsați lucrurile să vină de la sine.
- Continența duce la epuizare și la cunoaștere până la un punct. Pentru o mai mare cunoaștere, se impune asceza.(N.n.: Din nou revine și apreciază cunoașterea ca pe o necesitate)
- Fără cunoaștere nu evoluați. Fără evoluție sunteți o nonvaloare.

c. Cultul Maestrului Spiritual Maitreya:
- Eu sunt Calea. Eu sunt Lumina. Cel ce nu se poticnește în mine, va primi Binecuvântarea Tatălui meu, a Părintelui Luminii.
- Eu sunt Calea, dar neaparat e să vă țin pe ea? Eu sunt Lumina, dar neaparat e să v-o îndes? Eu sunt Adevărul, dar neaparat e să vă țin în El? Dacă Eu mănânc, voi vă săturați? Voi ce faceți? De ce nu munciți?
- Eu pentru voi am venit. Am pentru toți aceeași iubire. Eu pentru toți am venit.
- Iubirea voastră pentru Mine să fie, în primul rând, ascultarea.
- Nu ignorați ceea ce Eu vă spun, căci Eu o fac pentru ajutorul vostru.
- Pe Mine mă puteți cunoaște prin post și rugăciune.
- Eu vă dau, voi sunteți cei ce trebuie să împliniți.
- Evoluția unei ființe începe la primul contact cu materia densă. Evoluția voastră începe la primul contact cu mine și cu Învățătura mea.
- Eu nu știu să urăsc. Eu am venit să aduc Lumina în lume.
- Voi încă nu știți ce înseamnă să vă înălțați. Voi încă nu știți ce înseamnă un Maestru Spiritual.
- Pretind ceea ce mi se cuvine.
- Este o onoare pentru un discipol ca Maestrul să-l invite la masă.
- Niciodată să nu pui întrebări unui Maestru.
- Nu e frumos să privești un Maestru în ochi.
- Eu sunt cuprinsul revenirii de altădat’.
- Nu vă întoarceți împotriva Maestrului! Este scris: „Trebuie să lupți pentru numele Maestrului, pentru Maestrul tău! Nu vă întoarceți împotriva celor care v-au învățat!
- Dacă te revolți împotriva Maestrului, mai poți fi numit discipolul său?
- Învățătura nu poate fi dacă nu este un Guru. Guru nu-și poate manifesta bucuria, dacă nu are elevi.
- Un adevărat Maestru, Guru are puțini elevi. El este pretențios.