View Single Post
  #49  
Vechi 25.07.2010, 01:39:16
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Carmen FUNIERU Vezi mesajul
Mulțimea de credincioși care a fost îndrumată către Hristos și Biserica Ortodoxă, de-a lungul a zeci de ani, de către părintele Ierodiacon Visarion Iugulescu, nu se poate compara cu mișcările pe care le menționați. Consider că aduceți acuzații grave nefondate.
Iar faptul că într-un viitor unii dintre ucenici s-ar putea îndepărta de ortodoxie, nu putem ști. Făcând presupuneri logice putem sta cu teama că și unii dintre adepții părintelui diacon Petre David s-ar putea îndepărta de ortodoxie.
Un păstor bun nu are numai ucenici buni, există desigur și excepții.
Discuția se poartă în special pe fapte trecute, nu pe cele viitoare. Este evident încă că orice abatere care ține de trecut sau se săvârșește în prezent nu poate avea urmări pozitive nici în viitor.

Nu se poate nega că păstorul Visarion a făcut multe lucruri bune în Biserică, ceea ce s-a mai spus. Dar din învățătura lui au ieșit, din păcate, și sminteli. Împărțirea creștinilor în "buni" și "mai puțini buni", "împlinitori" și "mai puțin împlinitori", "drepți" și "mai puțin drepți", făcută doar pe criterii subiective care țin de îmbrăcăminte, de râvnă personală sau de inovații în practica liturgică, nu duce la unitate în biserică, ci la mândria că "noi suntem ucenici și suntem mai altfel decât ceilalți", iar de aici la dezbinare.

"Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala."(Matei 18,6-7)

Aici s-au luat în discuție în special acele cazuri particulare descrise prin expresia "există mici abateri " săvârșite de unii adepți ai ierodiaconului Visarion, despre care s-a mai spus în continuare că " Multi din ei au fost chiar dati afara din "lucrare" tocmai din cauza abaterilor de la ortodoxie." Este vorba așadar despre "abateri" care țin deja de trecut, nu cele care s-ar putea să se înregistreze în viitor.

"Abaterile" aveau ca îndemn lăuntric tocmai propensiunea liderului "mișcării" spre inovații, prezentate ucenicilor ca "îndreptări ale credinței". Unii dintre ucenici s-au simțit motivați să contribuie și ei la inovarea credinței, să pună umărul duhovnicesc la schimbarea în bine și așa s-a ajuns la "mici abateri". Iar despre "păstori" și despre "prooroci", Domnul a zis: "După roadele lor îi veți cunoaște" (Matei 7: 16, 20). Cei care acceptă sau voiesc să-și facă "ucenici", răspund de toți ucenicii și de toate faptele lor. Cei care nu se simt în stare, n-ar trebui să se facă "învățători" cu "ucenici". Căci zice Domnul: "Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici învățători să nu vă numiți, că Învățătorul vostru este unul: Hristos."(Matei 23,10)

Deci dacă îi zicem cuiva dintre păstori "tată", sau "taică", sau "învățătorule", am călcat îndemnul Scripturii.

Iar Sfântul Iacov spune:
"Nu vă faceți voi mulți învățători, frații mei, știind că (noi, învățătorii) mai mare osândă vom lua." (Iacov, 3,1)

Or, despre părintele Petre David nu se poate spune așa ceva. Mai întâi, el n-a urmărit și n-a admis să aibă "ucenici" ai săi, dar a făcut mulți ucenici ai lui Hristos. Cel care însă admite "ucenici" ai săi în jurul său, nu-L copiază pe Hristos, ci I Se substituie. Căci Hristos a spus să nu avem alt Învățător în afară de El, deci nimeni să nu-și facă "ucenici" pentru sine.

Orice "mișcare" care zice că păstrează învățătura Bisericii, dar este constituită ca organizare paralelă cu organizarea Bisericii, creează vanități personale și sădește neîncredere în infailibilitatea Bisericii. Cei care au admis "ucenici mișcători" în jurul "mișcării" lor, care să le promoveze învățătura lor "mișcătoare", au greșit prin simpla slăbiciune de a-i accepta ca atare. Lent și imperceptibil, "mișcarea" lor a devenit adesea o adevărată "mișculație".

Last edited by mariamargareta; 25.07.2010 at 02:06:25.
Reply With Quote