Cu ceva ani in urma eram intr-o mare ispita...era perioada cand ma gandeam tot mai mult sa ies din manastire si nu eram sigura ce sa fac.
S-a intamplat intr-o toamna sa pot veni intr-un wekeend acasa in Bucuresti...am profitata de ocazie si mi-am propus sa dau o fuga pana la Techirghiol sa vorbesc cu pr. Arsenie Papacioc care a fost si va ramane "iubirea" vietii mele. Ma stia de multi ani, imi era sfatuitor de mult timp.
Problema era ca eu nu aveam mult timp la dispozitie, doar o zi in care dimineata sa plec si seara sa ma si intorc in Bucuresti...ceea ce era cam imposibil tinand cont ca la pr. Arsenie la usa sunt cozi interminabile (cine a fost stie) indiferent de vreme si timp.
Am plecat dimineata la prima ora cu un microbuz, am facut cam 4 ore pana in Techirghiol...in jur de ora 10,30 eram acolo. Eram foarte abatuta, tot drumul m-am rugat sa-mi ajute Dumnezeu sa pot vorbi cu parintele...era o zi mohorata cu o ploaie mocaneasca. Imi treceau tot felul de ganduri prin cap..poate pr. este bolnav, poate e coada ff mare, poate nu e in manastire...etc
Cand am intrat pe poarta manastirii prima data am intrat in Biserica...m-am inchinat, m-am rugat si apoi cu teama ca nu stiu ce va fi din acest moment am iesit cu gandul sa ma indrept spre chilia parintelui.
Cand am ajuns pe alee si s-a putut vedea clar casuta parintelui ce credeti ca am vazut eu???
La usa nu era nimeni, nici tipenie de om in toata manastirea (calugar sau mirean), vremea era in continuare mohorata si ploioasa...dar in fata usii la intrare pr. Arsenie statea in picioare si ma astepta zambind...credeti-ma ca am lesinat de plans, nu stiam cui sa multumesc mai intai: lui Dumnezeu sau parintelui...am stat cateva ore de vorba, absolut nimeni nu ne-a deranjat...am plecat cu multa pace in suflet, cu multe raspunsuri si rezolvari la problemele mele dar fara sa-mi pot opri lacrimile...am plans pe tot drumul de intoarcere...era jenant pentru calatori, dar efectiv nu puteam sa ma opresc...traiam o stare care imi depasea autocontrolul.
|