[ALEXANDRU ANASTASIU]

Alt fapt s-a petrecut în istoria Georgiei Evului Mediu: în secolul XIII, regina Rusudan a Georgiei a cerut ajutor din Occident contra invaziei mongole. Ea a scris chiar si papei din Roma cerînd un minim ajutor militar. Si care a fost rãspunsul papei? Papa a trimis reginei un ajutor imediat: cinci misionari romano-catolici. Apare însã imediat si întrebarea fireascã: cum se mai pot declara romano-catolicii prietenii si fratii Ortodoxiei, cînd ei si acum încurajeazã si-si întãresc prozelitismul în tãrile ortodoxe ale Europei rãsãritene? Sã ne amintim doar Colegiile din Roma deschise pentru greci sau pentru români, cu scopul declarat "sã constituie pepiniere pentru viitorii apostoli ai acestor popoare"[2]. Se gãsesc de asemenea în Roma si alte institute fãcute pentru a sustine o intensã propagandã catolicã în rîndul popoarelor din Orient: "Institutum Pontificium Orientale" (din 1917), "Institutul Biblic Pontifical" (pentru promovarea uniatismului prin studii si publicatii). Din 1921 functioneazã la Roma un institut special pentru rusi, numit "Russicum", si în 1937 la Roma s-a desfãsurat primul "Congres International pentru Orientul Crestin"[3].
Aggiornamento în teologia romano-catolicã
În vremurile de azi, atitudinile ierarhilor si teologilor romano-catolici devin din ce în ce mai scandaloase. Astfel, într-un articol apãrut în "The Washington Post", vineri, 25 Octombrie 1996, pagina A1-A14, Academia Stiintificã Pontificalã dãdea publicitãtii un document oficial privind tema principalã a acelei întîlniri: originile si evolutia vietii pe pãmînt! Mentionãm cã raportul anual al acestei Academii reuneste savanti renumiti din întreaga lume, catolici sau nu, multi dintre ei laureati ai Premiilor Nobel. Si iatã declaratia apartinînd papei Ioan Paul al II-lea, declaratie publicatã în numãrul mai sus amintit din "The Washington Post": "Astãzi, mai mult decît acum 50 de ani, cunostintele stiintei moderne ne fac sã concluzionãm cã teoria evolutionistã este mai mult decît o ipotezã... Rezultatele cercetãrilor stiintifice, nu rationate sau induse, ci întreprinse separat de savanti, constituie ele însele un argument major în favoarea acestei teorii." David Beyers, directorul executiv al Comitetului pentru Stiintã si Valori Umane din cadrul Conferintei Episcopilor Catolici, a spus cu aceastã ocazie: "Acesta este un pas important: Biserica si-a schimbat opiniile. Ieri, Biserica spunea cã esti liber sã accepti evolutia sau orice formã de creationism. Astãzi Biserica declarã cã vom accepta evolutia care, în orice caz, existã, de facto. Cine se mai îndoieste astãzi în Biserica Romano-Catolicã asupra evolutiei? Eu cred cã nimeni." Iatã asadar cum declaratiile papei si ale oficialilor catolici neagã întreg referatul scripturistic al Genezei. Ca si pentru toate ereziile promovate de romano-catolici, aceasta ne face sã ne întrebãm cum este posibil sã considerãm biserica romano-catolicã drept bisericã "sorã" si sã ne numim cu mîndrie "frati în credintã" cu partizanii lui Darwin? Si ceea ce este cu mult mai scandalos, este cã declaratia papei reprezintã un rãspuns la faimoasa "Humani Generis" - scrisoarea enciclicã datã de papa Pius XII în 1950. În acea enciclicã, papa Pius concluziona cã "teoria evolutionistã reprezintã o serioasã ipotezã"[4].
Iatã asadar cum gradul de apostazie al romano-catolicilor creste generatie cu generatie. Dar prima falsificare a Sfintei Scripturi fãcutã de actualul papã Ioan Paul al II-lea, a fost atunci cînd a omis acele versete care îi acuzau pe iudei de rãstignirea Mîntuitorului Hristos. Multi îsi amintesc poate de discutiile stîrnite în jurul cazului lui Marcel June; el este profesor de teologie în Franta si a fost adus în fata justitiei de cãtre o organizatie anti-defãimare evreiascã asociatã cu cardinalul catolic Etchegaray. Motivul invocat a fost instigarea la urã de rasã, întrucît profesorul a protestat contra falsificãrii Bibliei, prin scoaterea acelor pasaje acuzative în mod direct pentru evrei.[5] O personalitate de marcã a conciliului Vatican II a fost Jules Isaac. El a lucrat timp de 20 de ani la purificarea bisericii romano-catolice de orice "antisemitism". Pe 13 iunie 1960, el a fost primit în audientã de papa Ioan VI; dupã aceastã întrevedere cardinalul Augustin Bea a fost însãrcinat sã studieze mai bine cum s-ar putea stîrpi orice urmã de antisemitism în biserica romano-catolicã. Ca rezultat, pe 20 noiembrie 1964, s-a adoptat o schemã de reconciliere a religiei crestine cu iudaismul (Leon de Poncins, "Judaism and Vatican"). Pentru conceperea acestei scheme, cardinalul Augustin Bea (pe numele sãu adevãrat, Beheim) s-a întîlnit la Roma cu rabinul Abraham J.Herschel, de la Seminarul Evreiesc din New York; în acelasi timp, dr. Nahum Goldmann, seful Conferintei Internationale a Organizatiilor Evreiesti, împreunã cu alti reprezentanti ai lojei masonice iudaice B'nai B'rith s-au întîlnit la Roma cu papa. Jules Isaac i-a cerut papei sã se renunte la acel versete despre patimile Mîntuitorului si despre rãstignire, el spunînd: "cei patru evanghelisti au fost niste scornitori si calomniatori ai poporului evreu, fãrã sã aibã vreun motiv real. Nici pãrintii bisericii nu sunt mai buni; ei sunt defãimãtori plini de otravã, vinovati de genocid."[6] Papa Paul VI, scria la 2 aprilie 1969, dupã Conciliul Vatican II cã de acum se va propovãdui în lume un crestinism cosmetizat: "Atractiv, plãcut, pozitiv, acceptabil si amiabil; prieten al vietii, al omului si chiar al lucrurilor lumesti... un crestinism indulgent, deschis, liber, descãtusat de rigiditatea Evului Mediu si eliberat de interpretãri pesimiste privind oamenii si obiceiurile lor."[7] Contributia lui Augustin Bea la recunoasterea - adoptatã de Conciliul Vatican II - a faptului cã evreii nu sunt vinovati de rãstignirea lui Iisus Hristos, a fost înalt apreciatã de revista evreiascã "The Jewish Sentinel" (Chicago, 26 noiembrie 1964). Revista "Look", în numãrul sãu din ianuarie 1966, apãrut dupã Conciliul II Vatican, dãdea o înaltã apreciere cardinalului Augustin Bea si de asemenea lui Jules Isaac, drept initiatori ai acelor decizii luate de Conciliul II Vatican asupra absolvirii evreilor de orice vinã privind rãstignirea Mîntuitorului Iisus Hristos.[8] Dupã numai 8 ani, Reuniunea Episcopatului Francez adopta la 16 aprilie 1973, în asa numitele "Directive Spirituale", urmãtoarele patru principii recomandate de biserica romano-catolicã: 1. În ciuda refuzului lor de a-L accepta pe Mîntuitorul Iisus Hristos ca pe Mesia, mozaismul este astãzi o binecuvîntare pentru întreaga lume. 2. Iudeii au astãzi "o misiune universalã în lumea întreagã"[9] si Biserica crestinã trebuie sã urmeze "acelasi plan universal al mîntuirii".[10] 3. Atentia comunã atît iudeilor cît si crestinilor este îndreptatã cãtre aceeasi erã mesianicã. 4. Mai mult decît aceastã aventurã teologicã a Episcopatului Catolic Francez, este urmãtoarea declaratie a cardinalului Etchegaray despre relatiile dintre Biserica crestinã si iudei: "aceste relatii privesc Biserica nu numai în aspectele ei exterioare, ci si în aspectele ei interne, cum ar fi însãsi definitia Bisericii".[11] Acelasi cardinal vede relatiile dintre mozaism si Biserica crestinã ca "o asiduã competitie între cei care încã îl asteaptã pe viitorul Mesia si cei care asteaptã a doua venire a Lui."[12]
Dupã aceste scandaloase consideratii ale ierarhiei romano-catolice, ne întrebãm dacã acestia mai pot fi oare numiti crestini; întreaga imnografie ortodoxã si în special cîntãrile Postului Mare se referã la pierderea caracterului mîntuitor al Legii celei Vechi, odatã cu Întruparea, Rãstignirea, Moartea si Învierea lui Hristos Iisus, Dumnezeul cel adevãrat. Numai respectarea Legii Vechiului Testament, fãrã acceptarea lui Iisus Hristos ca pe Fiul Tatãlui Ceresc si Dumnezeu adevãrat, nu poate duce la mîntuire. Vechiul Testament are desigur importanta lui covîrsitoare, proorocind despre certitudinea venirii lui Mesia. Profetii Vechiului Testament vorbesc despre Mîntuitorul si despre Împãrãtia Lui, despre Maica Domnului, despre Noul Templu - Biserica lui Hristos - mai strãlucitor si mai plin de slavã decît templul iudeilor din Ierusalim. Mesia Hristos a venit deja pentru noi crestinii, pe cînd iudeii încã Îl mai asteaptã; orbirea si învîrtosarea inimilor lor rãmîn si astãzi aceleasi ca pe vremea Mîntuitorului. Legalismul, formalismul, rãstãlmãcirea pînã la extrem a Legii, persistã si azi ca atunci cînd Mîntuitorul îi învinuia pe cãrturari si pe farisei cã înteleg semnele schimbãrii timpului privind la cer, cînd e soare sau e nor, dar nu înteleg semnele plinirii vremii. Însusi mîntuitorul Hristos a spus cã El nu a venit sã strice Legea, ci sã o plineascã. Cu aceeasi semnificatie este si urmãtorul fragment dintr-un imn ortodox. Acesta confirmã credinta Bisericii Ortodoxe cã pãstrînd numai vechile porunci ale Vechiului Testament si totodatã negînd dumnezeirea persoanei Mîntuitorului, asa cum fac iudeii, reprezintã o vesnicã osîndã: "O, adunãturã vicleanã si desfrînatã (adicã sinagoga)... de ce tii Legãmîntul dacã nu esti mostenitoarea lui? De ca te lauzi cu Tatãl, dacã nu ai primit pe Fiul?"[13]