Alta data, mai in tinerete pe vremea cand eram studenta eram la manastirea Sihastria...era o dupa-amiaza frumoasa de toamna cand stateam prin preajma chiliei pr. Cleopa...si numai ce vad cateva persoane ca fug spre deal de unde se auzea parintele care zicea"ce fugiti la un putregai de mosneag?"...am mers si eu am luat o binecuvantare si apoi parintele cu ucenicul au luat-o prin spatele corpului de cladiri spre chilia Sf. Sale. Lumea dupa el...eu m-am oprit la coltul casei ca m-am gandit ca e destul de obosit si bolnav ce sa ma mai tin scai...dar pr. in loc sa intre in chilie s-a oprit pe un scaunel si lumea s-a asezat in jurul lui sa-l asculte (era in spatele chiliei nu in fata unde predica de obicei)...acum eu n-am mai stiut ce sa fac daca ramasesm pe loc imi era jena sa inaintez...parintele care deja incepuse sa povesteasca ceva invataturi ma vede si zice "hai capitalisto vino de sezi ca mai e loc langa putregaiu ista de mosneag"...pe atunci nu stia cine sunt si de unde sunt, inca nu apucasem sa vorbesc niciodata cu dansul, doar il ascultam cand predica afara in cerdac pentru toata lumea care se nimerea sa fie de fata. M-a minunat ca m-a chemat in acest fel desi nu ma stia...in fine dupa vreo jumatate de ora a batut clopotul ca incepea vecernia si atunci parintele ne-a trimis pe toti la Biserica.
Am plecat...dar eu n-am avut stare la slujba...am stat cateva minute si am iesit urcand iar spre chilia parintelui care avea in fata cativa meri...deja ziua se ingana cu noaptea. In timp ce urcam merii plini de mere erau din ce in ce mai aproape de mine si mai mari iar eu ma gandeam: "Doamne ce as manca si eu un mar...dar n-am luat binecuvantare de la nimeni, poate e pacat mai ales ca sunt si in manastire!!!"...cu gandul asta m-am oprit exact fix in fata usii de la chilia parintelui uitandu-ma doar spre varful copacului la un mar...nici nu realizasem exact unde ma oprisem.
Cu gandul ce-l aveam in minte si cu privirea in sus la un moment dat am inceput sa-mi cobor privirea...prima data am vazut acoperisul chiliei, apoi peretele, becul care era deasupra usii si care deja era aprins si...intr-o baie de lumina pr. Cleopa statea si se ruga pe un scaunel uitandu-se la mine.
Am inmarmurit...de emotie nu am stiut ce sa fac si am luat-o la fuga direct in camera mea...abia cand m-am asezat jos am realizat ca-l vazusem pe pr. Cleopa si doar ce mi-am tras sufletul si am luat-o iar la fuga inapoi...parintele inca era singur si se ruga...atunci a fost prima data cu adevarat cand am stat de vorba, cand m-a facut sa-l inteleg si sa-l iubesc asa cum nu s-a intamplat pana atunci...eu mult timp doar l-am ascultat predicand, am citit cartile dar nu-l puteam intelege si accepta. Probabil ca el a stiut asta, discutia care a urmat mi-a dovedit-o...a fost pentru prima data cand cineva imi spunea amanunte despre mine fara sa ma cunoasca...imi era atat de frica ca nu mai stiam cum sa reactionez. :)
|