240. Marea Maestră Adela angelica, “marchiza îngerilor”
240. Marea Maestră Adela angelica, “marchiza îngerilor” (IV)
Cine este, așadar, această Mare Maestră Adela angelica, “marchiza îngerilor”?
Ca să ne lămurească deplin, ucenicii ei îi construiesc astăzi cu migală un deșănțat cult al personalității, mărturisind că Adela este noua Evă cosmică, Fecioara Maria reîncarnată:
"Cine este Marea Maestră Adela? O întrebare simplă și totuși grea.
Ea este cea care prin munca ei din toate viețile, prin arderea karmei umane pe care a avut-o în această viață și prin valoarea ei în spirit a ajuns la gradul de Mare Maestru Spiritual, adică la evoluția supremă pe pământ.
Ea este prima Fiică de Dumnezeu creată, Eva Cosmică.
Ea este Mama sufletelor dense, a noastră a tuturor, și a întregii creații a Părintelui Luminii, prin care sufletele pleacă prin viață în materie
Ea este cea care acum 2000 de ani a fost mama Domnului Iisus, Fecioara Maria.
Ea este cea care ne-a îndrumat și ne îndrumă clipă de clipă, zi și noapte, ajutându-ne atât în trup material cât și în subtil, în zborul nostru pe calea evoluției spre Tatăl Dumnezeu.
Ea este cea lângă care dacă stai, nu mai vrei să pleci niciodată.
Ea este cea care ne învață ce este iubirea.
Ea este cea care ne învață ce este dăruirea.
Ea este cea care ne învață ce este smerenia.
Ea este cea care ne învață ce este sacrificiul.
Ea este cea care ne învață zborul spre Înalturi.
Ea este cea care ne vindecă sufletele noastre.
Ea este cea care ni L-a adus pe Dumnezeu în casele noastre.
Ea este cea prin care s-au făcut mii de vindecări.
Ea este cea prin care s-au făcut multe minuni.
Ea este cea prin care Dumnezeu Tatăl se manifestează.
Ea este cea care a dus și duce greul nostru al tuturor, greul întregii planete Pământ și al întregii creații a Părintelui Luminii.
Ea este cea care prin sacrificiul ei salvează Planeta Pământ.
Ea este Mama Pământeană, este Spiritul Planetei Pământ.
Ea este Spiritul Mamă al Primei Geneze a Planetei Pământ.
Ea este Spiritul Mamă al Celei de-a Doua Geneze a Planetei Pământ.
Ea este cea care așteaptă la Marea Poartă de trecere de pe vechiul Pământ pe noul Pământ pe toți oamenii puri.
Ea este cea pe care puțini oameni de pe pământ au recunoscut-o, așa cum nici Domnul Iisus acum 2000 de ani și nici Domnul Maitreya în anii trecuți nu au fost recunoscuți de prea mulți oameni.
|