* „Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp și va pleca spre Împărăția Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mișelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuși, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă și foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinții creștini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găsește descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina și voința dumnezeiască… Veți vedea și veți înțelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituțiile statului, în conducerea lui și mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiș chiar și în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii își vor pierde speranța. Doar cei care își vor păstra credința adevărată vor fi salvați și mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul și a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavolești” este minuțios și, prin puterea banilor și a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga și omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârșesc au ajuns destul de aproape de țelul lor principal, care este controlul și dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmație neașteptată, care a avut darul să ne șocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal și într-un interval de timp scurt, atenția lumii se va concentra asupra țării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc și a semnelor specifice care vor depăși cu mult puterea limitată de înțelegere a cunoașterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)
* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că și ei sunt creația Lui și să aibă milă de ei. Și 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - și a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu știu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).
Prea Sfințitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie așa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munții Făgărașului”. Ne-om duce la munții Făgărașului și la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munților: Cădeți peste noi!, și dealurilor: Acoperiți-ne!» - Lc.23, 30). Și ne-om duce la morminte să iasă afară și să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.
* Părintele a iubit mult Munții Făgărașului; venea mereu pe la cabana Podragul și pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munții Făgărusului și dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.
Părintele a fost și este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoșteau, alții nu-1 cunoșteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuși, fac milostenie multă și asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)
* Eram cu Părintele Arsenie și 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni și mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ți semnul sfintei cruci pe tot ce mâncați: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar și cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)
* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toți românii: „Îmi pare rău de voi că sunteți slăbiți în credință. Veți cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte. Vor cădea și cei aleși. Îmi pare rău că sunteți cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe și alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniș, 81 ani, Codlea)
* Făceam serviciul în Brașov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualicește, că altfel viața noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luați exemplu de la Ștefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriți spiritualicește, ținea pe tătari la Nistru și pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraș)
Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar și două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)
|