[IonelS]

Nu, Domnul ne-a poruncit nouă, celor de pe pământ, dragostea - nouă, celor ce suntem ţinuţi de multe neputinţe, celor ce ne oblojim rănile cu harul Său, celor ce ne sângerăm uneori unii pe alţii din neştiinţă duhovnicească şi din pricina boalelor de care suferim.
Domnul nu a spus: „Vindecaţi-vă mai întâi, şi apoi faceţi faptele dragostei ce vă zic”. Nu, Domnul a poruncit să ne iubim unii pe alţii, aşa cum suntem - şi, pe măsura ostenelii noastre, ranele se închid, sângele se opreşte, durerea încetează.
Dragostea noastră unul către altul aduce roua smereniei. Iar, smerindu-ne, ajungem să iubim mai adevărat. Numai smerindu-ne…
Dragostea este poarta către cer. Prin această poartă nu intră cei mari ai acestei lumi, cei voinici, cei perfecţi. Nu, această poartă este făcută pentru cei ologi, pentru cei gârbovi, pentru cei orbi, pentru cei slăbănogi, pentru cei paralitici... Dragul Bunelului, drag… Aceştia intră pe poarta dragostei şi ajung în curţile Domnului, unde încep să se vindece. Ei nu intră pe poarta dragostei deja vindecaţi, tămăduiţi, ci se vindeca prin dragoste. Hristos Domnul, Dragostea, îi iubeşte aşa cum sunt şi îi vindecă.
Sfântul şi feciorelnicul Ioan de-Dumnezeu-Cuvântătorul, la sfârşitul vieţii sale îmbelşugate de har, doar atât le spunea celor ce însetau de cuvântul mântuirii: „Iubiţi-vă unii pe alţii…“. Şi o rostea într-una. Altă cale nu este…
Dragii Bunelului, Domnul să vă dăruiască a gusta din bucatele Raiului şi, mai cu seamă, din dulcea smerenie. Voi veţi avea multă bucurie unul de la altul şi, împreună, de la Dumnezeu… Ţineţi această dragoste unul pentru altul, dragii Bunelului, ţineţi acest dar de la Domnul. Aşa creşteţi, aşa vă vindecaţi, aşa vă mântuiţi… Dragoste fără smerenie nu se poate. O, şi pentru a sădi smerenia în inima mea învârtoşată, eu, moşneagul Selafiil, am râcâit mult, am zgâriat zgura de pe inima mea; mult sânge a curs într-această cercare a mea, şi încă n-am izbutit să ating smerenia.
Nu cumva să vă închipuiţi că îndemnul „Iubiţi-vă unii pe alţii” e uşor. Nu! Lumea nu înţelege aceasta, şi de aceea nu poate iubi. Dar voi, copiii mei, aţi înţeles acum că fără sângerare nu se poate! Iese puroiul, se sparge buba, şi încă mai rămâne de stors… Apoi, când vine harul, totul se face ca nou.
Vă roagă un moşneag, păziţi dragostea. Smeriţi-vă. Fiţi o inimă, un cuget.
Vremurile rele sunt…
Bunelul vă recomandă cărţile Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov „Asketiceskii opiti” („Experienţe ascetice” - n.tr.). Părinţii români mi-au spus că s-au tradus două volume şi în româneşte, deşi lucrarea e mai mare şi mai cuprinzătoare. Acolo se află un fascicul mai mărişor ce se cheamă „Fărâmiturile ospăţului”. E o lucrare foarte potrivită a o citi în vremurile de acum, mai cu seamă concluziile care le înfăţişează Sfântul Ignatie la sfârşitul acestui fascicul. Eu nu ştiu, dragii Bunelului, de veţi găsi cele ce vi le-am spus, deşi îmi amintesc că într-o scrisorică mai veche aţi spus că aveţi scrierile Sfântului Ignatie, pe care le-aţi şi luat în Athos. Bunelul are o ediţie mai veche, care are 100 de ani, fiind din 1906, de pe vremea slăvitului ţar mucenic Nicolae.
Mişa, Mişa, cocorul meu alb, privesc la zborul tău şi mă bucur.
Din când în când, mai treci şi prin faţa moşneguţului ros de molii din Siberia; eu mă voi uita pe fereastră şi voi vedea cerul senin, şi un cocor alb, vestitor al bucuriei.
Te iubesc,
†Selafiil”
(scrisoarea integrala a fost publicata si in ultimul nr., 6/2009, al revistei “Presa ortodoxa“;