Toate argumentele ateilor sau rau-credinciosilor se bazeaza pe o ideologie umanista, promovata cu sarg in ultimii 200 de ani si ajunsa pana la noi, in ziua de azi, ca o credinta de la sine acceptata. Societatea isi este siesi de-ajuns. Astfel, pentru orice problema, omul gaseste prin sine insusi si rezolvarea. Ai probleme cu sotul? Te duci la psiholog. Nu te asculta copiii? Educatia nu a fost buna. Ai vreo suparare cu cineva? Mergi la judecator.
Peste tot solutia rasare ca din palarie. Si astfel s-au creat dependente mentale sau automatisme de gandire. Omul nu mai poarta responsabilitatea vietii sale decat partial, ba cateodata o arunca asupra celorlalti. Iar cand nici aceasta nu se poate ... soarta, ghinionul sunt vinovate.
Daca problemele s-ar putea rezolva asa usor, intr-un timp scurt am trai raiul pe pamant. Dar din contra, raiul devine o fata morgana. Societatea este tot mai violenta, rata divorturilor creste, copiii sunt tot mai neascultatori, neincrederea intre membrii unei colectivitati este din ce in ce mai mare.
Nu mai spun ca "profesia" de psiholog (de famile) este tot mai cautata, dovada ca are "succes". Adica tot mai multa lume ia calea "cabinetelor specializate". Nu este putin ciudat? Sau ... scoala este tot mai eficienta ... copiii tot mai nepregatiti pentru a face fata problemelor vietii.
Ma intreb, pe psihologul care are si el probleme cu sotia, cine il "consiliaza"? Ahh ... un alt psiholog. Si pe educatorul care are si el probleme cu copiii acasa, cine il invata? Desigur ... un alt educator.
Iar atunci cand nu mai ajuta nimic, se cauta o vina, o explicatie "rationala". Omul nu a respectat "invatatura" psihologului, copiii sunt rai ca asa sunt ei, sau parintii sunt de vina, sau lumea, sau serviciul e vinovat, sau lipsa de timp, sau lipsa de bani, sau ... n-a avut "noroc", si gata!
Sau n-a fost "psihologul" bun :) sau doctorul sau educatorul. Deci cum se rezolva? Cautand un psiholog "bun". E clar nu? Mie nu imi este ... Cum pot sti eu ca un "psiholog" e "bun"? Prin referinte? De la vecini? Din cartea de telefon? De fapt nu stiu ... si nici nu am cum pentru ca principiul dupa care ma conduc este gresit.
Nici el ca om nu stie cum va reactiona peste o ora la aflarea unei vesti. Va lua o decizie buna sau gresita in ce-l priveste? Oare pe parcursul vietii sale nu a lua decizii gresite? Oare nu s-a inselat in ce priveste aprecierea altor oameni? Cum poate sti el firea umana? Ca sa o "stii" trebuie ca tu sa fii cel care a creat-o. Dar ce este firea omului? Cum o putem defini? Este rezultatul educarii umane in procesul dezvoltarii de la varsta copilariei si pana la maturitate, ba inca pana la moarte. Dar mai lipseste ceva, caci altfel omul ar fi predictibil in actiunile sale, prin formarea educationala. Dar nu este. Undeva, candva, se intampla un accident, ceva neprevazut in deciziile luate de fiecare dintre noi. Aceasta este latura sufleteasca. Sufletul insa scapa evaluarii pe baza rationala, tocmai pentru ca nu este din aceasta lume. Nu ai control si putere asupra ceva nematerial. Putem sa ne oprim gandurile? Nu, si totusi ele exista si influenteaza viata noastra in bine sau rau la modul cel mai concret.
Deci omul este fire duala: rationala si sufleteasca. Pe una o poti modela (in bine sau rau) prin educatie. Cealalta ne este data de la nastere si sufera o lucrare de desavarsire mult mai subtila care scapa vointei noastre sau ratiunii. Este vorba de prefacerea sufleteasca prin darul lui Dumnezeu sau din pacate si sub influenta demonica. Asupra acestei schimbari sufletesti in bine sau rau nu avem putere directa, ea este rezultatul vietii noastre alese "rational".
Deci faptele si gandurile au o actiune exterioara noua, dar si interioara. Devenim ceea facem sau gandim.
Acum avem nevoie insa de notiunea de bine sau de rau si o raportarea a acestei notiuni fata de noi.
Dar si aceasta ajunge ceva relativ, tocmai pentru ca nu stim viitorul. Ce a fost bine poate deveni rau si ceea ce am crezut ca e rau se poate transforma in bine. Norocul sau soarta, nu?
Daca este asa psihologul e inutil, si daca ne-ar cunoaste celula cu celula.
Dar ce este bine si ce este rau? Astazi totul incepe sa se relativizeze, fiecare crede altceva.
E mai bine sa avortezi, zice cineva, daca ai deja 3-4 copii si nu mai ai "posibilitati" sa mai cresti inca unul. Desigur ca daca mai apoi, apar complicatii si mori, s-a zis si cu "cresterea" celor 3-4 copii.
A fost bine sau rau? Soarta ... Sau medicul nu a fost "bun". Totul este sa gasim un medic bun si se rezolva.
Pentru femeile care doresc sa avorteze: gasiti un medic "bun". Daca totusi apar complicatii, nu va temeti, cautati alt "medic", mai bine "pregatit". Daca nu gasiti si mai apoi ramaneti cu probleme de sanatate si psihice, apelati la un "psiholog" si daca nici acesta nu va multumeste, dati vina pe barbat, soacra, servici, nu conteaza, dati vina pe cineva. Iar daca nu vreti, asta e ... soarta!
Liviu
|