Stau la Sfânta Liturghie cu capul în covor şi mă rog"Doamne îndepărtaează de la mine invidia,clevetirea,purtarea de grijă a altora mândria şi slava deşartă şi umple-mi inima cu dragoste şi îngăduinţă pentru fratele meu ca să ne putem mântui împreună".

Nu sunt tânără şi poate nici atât de înţeleaptă cât aş dori să fiu,dar nici 8o de ani nu am.Aparţin generaţiei care am descoperit biserica după 89 şi nu ascultând sfatul bătrânelor mai mult sau mai puţin evlavioase ci din cărţile Sfinţilor Părinţi şi din tâlcuirea Sfintelor Evanghelii.

În biserică oamenii se comportă diferit.Se cunoaşte vârsta duhovniceascp a fiecăruia după felul cum se îmbracă,cum se închină,şi după locul unde se aşează.

Acele femei trecute de 7o-8o de ani care toată viaţa lor au petrecut-o prin biserică (unele dintre ele) au pus monopol pe o anume biserică căci făcând multe fapte bune în acea biserică ,contribuind cu bani la dotarea ei cred că li se cuvine totul şi îşi iau cu de la ele putere dreptul de a primi sau alunge pe oricine este mai nou,mai tânăr,în acel loc şi care are râvnă pentru Sfânta Biserică.
Le vezi stând la slujbe drepte în ghenunchi,nemişcate şi comportându-se corect dar inima lor e ca de piatră şi nu înţeleg nici un cuvânt când e vorba de dragoste sau de iertare.

Am întâlnit în fiecare biserică în care am poposit mai mult astfel de creştine în faţa cărora preotul sărmanul nu îndrăzneşte măcar să sufle căci ele fac legea.

Şi mă rog iar şi iar "Doamne nu-mi întuneca mintea când anii vor fi mulţi la număr,ca să nu mai pătrundă în inima mea dragostea".