[kesarion_breb]

Daca este vorba de o inaltare a lumii catre Dumnezeu a intregului cosmos, aceasta nu se va realiza decat la Parusia Domnului, prin Sfanta Euharistie. Painea aceasta, Trupul acesta, pe care laudandu-l de la aceasta masa de aici, il vor duce acolo sus si se va arata tuturor ochilor pe nori si va arata stralucirea Sa de la rasarit la apus intr-o clipita, asemenea unui fulger, iar tarana aceasta (trupurile moarte ale sfintilor) isi va arata frumusetea, cand fiecare madular al acestei straluciri, potrivindu-se cu soarele, va emite o raza comuna cu ei. Astfel stralucind, Mantuitorul Hristos coboara din cer pe pamant, iar pamantul ridica alti sori pentru Soarele dreptatii. Si toate se umplu de lumina. In conceptia lui Cabasila, Hristos coboara in lume si se inalta cu lumea doar in perspectiva istorica a Parusiei, prin Sfanta Euharistie. Acesta este motivul pentru care Euharistia devine centru de gravitate al Bisericii si al istoriei.

Lucrarea sa, "Viata in Hristos", il obliga pe Cabasila sa vorbeasca, pe plan subiectiv, si de o relatie a credinciosului cu Hristos, caci dupa cum spune el, "nici vointa nu poate sa traiasca si sa fie activa decat ramanand in Hristos". Dar aceasta ramanere in Hristos este rezultatul coborarii lui Hristos la noi. Nu se inalta credinciosul catre Hristos, ci Hristos vine in intampinarea credinciosului. Nu este vorba de o schimbare de loc, ci de existenta. Sau, cum spune el insusi, "vietuim in Dumnezeu, strarnutandu-ne viata de la lumea noastra vazuta la cea nevazuta, nu schimband locul, ci viata si vietuirea. Fiindca nu noi ne-am miscat sau urcat la Dumnezeu, ci El a venit si a coborat ia noi.. El s-a aplecat spre pamant si a gasit chipul nostru, l-a ridicat si l-a oprit de la ratacire, ne-a facut ceresti, nu stramutandu-ne de aici, ci ramanand cu noi pe pamant, a pus in noi viata din cer, nu ducandu-ne la cer, ci aplecand si coborand la noi cerurile."

Dupa cum se observa, Cabasila pune un accent deosebit pe Hristos care coboara, nu pe Hristos care inalta. Daca este vorba de inaltare, atunci totul se va realiza la Parusie. Cum se poate explica acest fenomen? Credem ca exista doua raspunsuri la aceasta intrebare. Mai intai, asa dupa cum arata chiar titlul lucrarii iui Cabasila, "Viata in Hristos", ceea ce l-a interesat in primul rand a fost viata lui Hristos si mai putin persoana lui Hristos. El nu face abstractie de persoana lui Hristos, ar fi chiar imposibil, dar in virtutea disocierii dintre persoana si viata, tinde spre o conceptie substantialista a vietii lui Hristos, care il determina sa deplaseze centrul de gravitate al Bisericii de la Hristos ca persoana si Cap al Bisericii la Hristos ca Euharistie si Trup al Sau. In al doilea rand, el a procedat astfel fiindca a fost extrem de interesat de o viziune istorica a crestinismului, care sa permita Bisericii sa devina factor activ in istoria lumii si a cosmosului. Prin aceasta, Cabasila cheama cercetarea ecclesiologica si teologica a zilelor noastre sa depaseasca orizontul ingust si scolastic, juridic si filologic sau confesional, si sa permita teologiei sa iasa la orizontul deschis al iconomiei divine care urmareste transformarea lumii intr-un cer nou si un pamant nou in Hristos, dupa vointa Tatalui si prin lucrarea Duhului in Biserica.

Un alt teolog ortodox, de aceasta data contemporan, care dezvolta o ideologie a istoriei, ca si Cabasila, ce duce la identificarea lui Hristos cu Euharistia, este Jean Zizioulas. El vorbeste de doua hristologii posibile. De o parte, spune el, "putem intelege pe Hristos ca individ, conceput in mod obiectiv si istoric, infatisandu-se ca Adevar. In acest mod de a intelege pe Hristos, distanta dintre El si noi este umpluta cu ajutorul anumitor mijloace ce servesc de vehicul de comunicare intre Adevar si noi, cum ar fi cuvintele Sale incorporate in Scripturi, si poate Traditia, transmisa, interpretata si expusa de un anumit magister al Bisericii, toate acestea realizandu-se cu asistenta si sub conducerea Duhului Sfant."

De alta parte, este posibil sa concepem o specie de hristologie in care Hristos, desi persoana particulara, nu poate fi conceput ca infatisandu-se El insusi. Cand emite afirmatia ca este Adevarul, intelegem, in acest al doilea tip de hristologie, existenta Sa personala intreaga, adica relatia Sa cu Trupul Sau, Biserica, noi insine. Cu alte cuvinte, cand spunem Hristos, in acest caz, intelegem o persoana si nu un individ; semnificam o realitate rationala care exista "pentru mine" sau "pentru noi". Aici Duhul Sfant nu mai este Cel care ne asista, umpland distanta dintre Hristos si noi insine, ci este persoana Treimii care realizeaza actul in istorie ceea ce noi numim Hristos, aceasta entitate absolut personala si relationala a Mantuitorului nostru. In acest caz, hristologia este constituita pnevmatologic. Intre Hristos, Adevar si noi insine nu exista nici o distanta de acoperit prin mijloacele grafiei. Duhul Sfant, actualizand evenimentul Hristos in istorie, realizeaza in acelasi timp existenta Sa Personala ca trup sau comunitate. Hristos nu exista mai intai ca Adevar si apoi drept comuniune. El este amandoua simultan. Orice distanta dintre hristologie si eclesiologie dispare in Duhul".

Desigur, aceasta identificare dintre Hristos si Biserica, ca Trup al Sau, se realizeaza in Duhul Sfant, prin Sfanta Euharistie. Dar sa-l ascultam pe Zizioulas: "Euharistia, spune el, releva pe Hristos adevar ca vizita si ca tabernacol (In 1, 14) al lui Dumnezeu in istorie si in creatie, pentru ca Dumnezeu sa poata fi "contemplat" in slava Adevarului Sau si participat in comuniunea Sa de viata. Din aceasta cauza, Biserica nu are alta realitate si nici alta experienta a Adevarului in calitatea Lui de comuniune atat de perfecta decat Euharistia. In adunarea euharistica, Cuvantul lui Dumnezeu atinge omul si creatia nu ca o interpelare venita din afara, asa cum se intampla in Vechiul Testament, ci ca "trup", adica, interior propriei-noastre existente, ca parte din creatie. Datorita acestui fapt, Cuvantul lui Dumnezeu nu locuieste in spiritul uman ca o cunostinta rationala sau in sufletul uman ca experienta mistica interioara, ci ca o comuniune in interiorul unei comunitati. Este important de notat ca in acest fel de a-L intelege pe Hristos ca Adevar, Hristos se descopera El insusi ca Adevar nu intr-o comunitate, ci ca o comunitate. Comu*nitatea ea insasi devine adevar".

Dar, prin Euharistie, Hristos se identifica nu numai cu Biserica, ci si cu cosmosul. "Euharistia arata ca adevarul nu este ceva care priveste doar fiinta umana, ci are dimensiuni cosmice profunde. Hristos in Euharistie este descoperit ca viata si recapitularea intregii creatii. Responsabilitatea omului este sa faca natura capabila de comunicare un sens pentru intreaga creatie, pentru cosmosul intreg, Hristos devine un Hristos cosmic si lumea ca totalitatea locuita de Adevarul care nu este decat comuniunea cu Creatorul sau. Astfel, Adevarul devine viata fiintei".

Aceste texte au pus in evidenta rolul fundamental pe care Euharistia il joaca in opera teologica a lui Zizioulas. El insusi declara ca "Euharistia are privilegiul unic de a reuni intr-un tot, intr-o experienta unica, opera lui Hristos si cea a Duhului Sfant si de a exprima consideratiile eshalologice prin realitatile istorice combinand in viata eclesiala elementul institutional cu cel harismatic. Caci numai Euharistia face posibila manifestarea simultana a anumitor fapte, care, in afara lor, sau se polarizeaza si creaza dihotomii periculoase, sau se confunda si creaza orice dialectica intre Dumnezeu si lume, intre "eshata" si "istorie". In conceptia teologica a lui Zizioulas, Dumnezeu, Biserica si cosmosul isi gasesc centrul lor de gravitate in Euharistie. Daca la Cabasila, Euharistia era mijlocul prin care Hristos coboara in lume, pentru a se inalta cu lumea respectiva eshatologica, la Zizioulas vedem ca Euharisitia este centrul de gravitate al lui Hristos, si odata cu aceasta al intregului cosmos. Pare ca lumea nu se mai recapituleaza in Hristos, ci se recapituleaza in Euharistie, care se identifica cu Hrisios, Centrul de gravitate al Bisericii se muta din cer spre pamant. Consecintele nu sunt greu de imaginat.