[mariamargareta]

243. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de părintele Arsenie Papacioc (I)

Într-un interviu ( http://www.trilulilu.ro/Efeseni/388d46c80729f2 ) moderat de către Sorin Dumitrescu în urmă cu 17 ani (mai exact, pe data de 24 iulie 1993), Arhimandritul Arsenie Papacioc îşi exprima o poziţie extrem de nefavorabilă la adresa fenomenului “Noul Ierusalim” de la Pucioasa.
Reproducem aici acea parte de interviu care conţine dialogul dintre cei doi pe marginea acestui subiect, cu menţiunea că notele din paranteze ne aparţin.

Sorin Dumitrescu: Părinte arhimandrit, vreau să vă întreb un lucru – ăsta-i un lucru capital, care… ne preocupă pe toţi acuma –… această… acest lucru cu alunecările credinţei… aţi auzit, de pildă – trebuie că vi s-a…v-a ajuns la ureche –… aşa-zisul “fenomen” de la Pucioasa, care a creat o problemă în Biserică. Răspunsul Sinodului, finalmente, a fost destul de… timid – îndrăznesc eu ca să calific – bine c-a fost!

Arsenie Papacioc: Da! Bine c-a fost, şi n-a fost timid. (Notă: Arsenie Papacioc apreciază corect: răspunsul Bisericii n-a fost unul timid, ci unul înţelept. Ar fi fost mult mai simplu şi mai comod să-i anatemizeze în bloc pe toţi pucioşii ca eretici, dar în acest caz şansele de recuperare a sutelor de naivi înşelaţi de către liderii pucioşi ar fi fost substanţial micşorate. Or, Biserica a lăsat o poartă deschisă, astfel încât oile rătăcite, atunci când li se va amărî de tot pântecele de la mâncarea străină şi li se va tăbăci pielea de la gârbaciul stăpânilor lor, să se poată întoarce singure în staulul pe care l-au părăsit) Nu se poate răspunde altfel, ştiţi!? Însă… i-a pus în situaţia să recunoască… să se recunoască că sunt îndrăzneţi, sunt naivi: “…facem biserică nouă…” (Notă: Dorinţa de a edifica o “biserică nouă” este recunoaşterea făţişă a pucioşilor de a se desprinde de biserica strămoşească, adică de a alege schisma în locul ascultării) … nici din punct de vedere al unor organizaţii regulamentare călugăreşti (Notă: Aşa-zisa “mănăstire” de la Glodeni era de fapt un “ghiveci călugăresc”, în care nu găseşti nici tundere în monahism, nici ascultare de chiriarh, nici stareţ sau stareţă, nici vieţuire neamestecată între bărbaţi şi femei, nici straie călugăreşti, nimic, nimic, în afară de pretenţia de a fi consideraţi în mod gratuit “sfinţi călugări”), nici nimic, amestec acolo… bizantinerie… au declarat-o pe-aia “sfântă”, au dezhumat-o şi puţea, (Notă: La fel ca şi pretenţia pucioşilor că mumia Verginicăi pe care ei au deshumat-o la 7 ani de la deces “era moaşte” şi “avea mireasmă de trandafir”, şi această remarcă a lui Arsenie Papacioc este total hazardată, îndată ce se bazează pe relatări neconfirmate şi lipsite de credibilitate. În acest caz, numai un martor ocular imparţial ar avea dreptul să se pronunţe. Problema oricum este mai delicată decât pare la prima vedere, deoarece comportă mai multe soluţii posibile:
- O variantă posibilă ar fi ca Arsenie Papacioc să aibă dreptate, dar această potrivire ar fi exclusiv rodul întâmplării şi nicidecum al unei documentări infailibile – având în vedere că el nici n-a fost de faţă la evenimentul respectiv;
- O a doua variantă ar fi ca pucioşii să aibă totuşi dreptate, caz în care există patru explicaţii posibile:

Explicaţia 1. Verginica a fost într-adevăr sfântă şi a fost dăruită de Dumnezeu cu acest dar, caz în care ar fi trebuit ca moaştele ei să fie însoţite şi de unele minuni şi vindecări; or, minunile n-au avut loc, iar pucioşii s-au repezit s-o îngroape în grabă la loc şi să-i aştearnă deasupra o lespede grea de ciment. În plus, sfinţenia ar fi trebuit confirmată şi de toate celelalte manifestări, trăiri, acte personale şi împrejurări legate de viaţa Verginicăi; dar aici sunt multe lucruri discutabile şi de discutat;

Explicaţia 2. Verginica nu a fost sfântă, dar a primit mireasma în chip supranatural de la diavol, care a urmărit să creeze o şi mai mare confuzie între pucioşi şi ne-pucioşi, aducând în acest mod şi mai mulţi naivi spre înşelare;

Explicaţia 3. Verginica a fost parfumată discret de către creştinii pucioşi chiar în momentul deshumării, zicând ei că în acest fel fac un lucru bun, ca să-i întărească în credinţă pe simpatizanţi şi pe adepţi, după principiul lor declarat că “a minţi pentru Dumnezeu este nu numai permis, ci chiar recomandat”);

Explicaţia 4. Verginica a fost parfumată din belşug la momentul înhumării în anul 1980, în baza aceluiaş principiu: “credinţa în Dumnezeu merită a fi stimulată prin orice mijloace, inclusiv frauduloase”. O variantă a acestei explicaţii este ca în sicriu să fi fost lăsată intenţionat o sticluţă cu parfum, al cărui dop fie nu a fost înfipt bine, fie s-a degradat în decursul celor 7 ani care au trecut de la deces.

În lipsa unor martori imparţiali, ambele variante, cât şi explicaţiile adiacente, rămân perfect echiprobabile) au zis că “e mireasmă bună”, au îngropat-o imediat, a fost o femeie măritată şi făcea pe fecioara… (Notă: Căsătoria Verginicăi cu Nicolae Stoica, un tânăr cu 15 ani mai mic decât ea, este prezentată de pucioşi ca fiind strict formală, aleasă de Însuşi Dumnezeu ca singura soluţie care îi asigura Verginicăi sprijin material şi o îngrijire aleasă. Acest deziderat a fost însă rapid invalidat de însuşi mersul lucrurilor: soţul Verginicăi se uita lung după alte femei, prefera sticluţa şi paharul, iar după câţiva ani de convieţuire a părăsit-o definitiv pe Verginica şi s-a însurat cu altă femeie, cu care a făcut şi copii. “Dumnezeul” cel care i l-a ales Verginicăi pe Nicolae drept mire, dacă era într-adevăr Dumnezeu, ar fi trebuit să ştie că Verginica n-avea nevoie de un asemenea “susţinător” terchea-berchea, desfrânat şi beţiv, îndată ce toată viaţa ei, Verginica a fost oricum înconjurată de destui simpatizanţi, dintre care multe erau femei devotate) vreau să zic că, aveam atâtea argumente şi aveam ce să le spunem. Şi Biserica nu putea să ia o altă măsură, pentru că e vorba de credincioşi, de lume, nu-ştiu-ce, ştiţi…

S.D.: Bun! Alături de astea există un anumit reviriment al “spiritului Vladimireşti”. Există chiar un reviriment al tipului de “profeţie abruptă”,… cum să spun eu? poporană, de tip… “Petrache Lupu”… (Notă: Sorin Dumitrescu aduce în discuţie un subiect pretinent: mişcările pseudo-ortodoxe centrifuge îşi caută cu disperare legitimitatea construind legături cu “spirite profetice” colaterale. Pucioşii, spre exemplu, au “confiscat” pur şi simplu toate personalităţile excentrice ale ortodoxiei româneşti [Petrache Lupu, Iosif Trifa, Ioan Iovan, Veronica Barbu, Arsenie Boca], declarându-le pro domo “trâmbiţe apocaliptice” pucioşeşti!)

A.P.: Nu!…

S.D.: …există curentele evanghelice! Noi…

A.P.: Nu!…

S.D.: … tipărim acuma o carte, poate că vi-o aduceţi aminte, a apărut în Fundaţiile Regale, demult,… a domnului Urzică…

A.P.: A, cum să nu! Am…

S.D.: Aşa…“Minuni şi false minuni”…

A.P.: Am fost buni prieteni, să ştiţi…

S.D.: O să apară… A stat lângă mine, la Foişorul de Foc…

A.P.: Am stat şi eu la el, acolo, după ce m-am eliberat, mai multe săptămâni… şi ne-am…

S.D.: Da!? Extraordinar…

A.P.: Ne-am împrietenit mult, să ştiţi…

S.D.: Da! Ea apare în două săptămâni, maximum şi,… aşa… sper ca să intereseze…