[mariamargareta]

243. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de părintele Arsenie Papacioc (II)

A.P.: De fapt, să ştiţi că… să-i spună “fenomen”… e prea mult spus! Nici la Vladimireşti… o înşelătorie cruntă… (Notă: Arsenie Papacioc nu se sfieşte să ridice vălul de pe acele mişcări pseudo-ortodoxe, faţă de care Biserica, din considerente de strategie probabil, a preferat să fie ceva mai flexibilă. În concepţia lui Papacioc nu numai pucioşii, dar şi maglaviţii şi vladimireştii au fost şi sunt nişte înşelători, faţă de care el personal preferă măsuri mai radicale, intuind şi unele pericole subterane, pe care Biserica din principiu le ignoră sau le minimalizează) o lipsă de curaj pentru nişte măsuri mai dure, sau, mai bine zis, mai de la rădăcină… şi-au făcut de cap… în sfârşit, noi… ce “fenomen”!? (Notă: “Fenomenologia” pucioasă şi a altor mişcări sectare este tratată de Papacioc cu dispreţ, constatând că este vorba de nişte bieţi înşelători care, în lipsa unor măsuri mai ferme din partea Bisericii, au înţeles greşit clemenţa şi şi-au făcut de cap) Eu am fost şi acolo, am vorbit şi acolo, mult… cu părintele Cleopa am fost, că eu sunt din Sihăstria de fapt, dar…n-am mai fost de 30 de ani acolo…

S.D.: Cu părintele Petroniu, împreună…

A.P.: Mi-e chiar naş de călugărie, ştiţi!? Petroniu… am fost de l-am vizitat în Sfântul Munte… Am avut câte ceva şi cu dânsul, pentru că … a apucat să scrie, şi a apărut şi la noi în România, cu “sfârşitul lumii”, într-un timp oarecum fixat, istoric. (Notă: Protosinghelul Petroniu Tănase, stareţul Schitului românesc Prodromul de la Sfântul Muntr Athos din Grecia a fost impresionat de „proorociile” pucioşilor, care puneau mare accent pe anul de cotitură 1992, an în care ei pretind că au finalizat templul de la Glodeni. După părerea lor, acest an este „începutul sfârşitului” – deşi, în inconsecvenţa lor, pucioşii au lansat mai multe „începuturi” ale aceluiaş „sfârşit”. Petroniu îşi exclamă la un moment dat, la modul profund ambiguu, entuziasmul, surprinderea sau dezorientarea în faţa acestei „ciudăţenii” apărute la Glodenii Pucioasei:
"Şi cu Glodenii!!! Mi s-au părut foarte semnificative denumirile care se întâlnesc în jurul acestui fenomen – “glod” şi “pucioasă”. Denumirile nu sunt întâmplătoare. Denumirea parcă ar exprima ceva din misiunea unui loc. De ce a apărut această mişcare tocmai acolo? Ea îşi exprimă identitatea cu aceste denumiri, de glod şi pucioasă. A apărut într-un loc o denumire interesantă. E o ciudăţenie mare acolo, din câte am citit şi am auzit." Acest citat este reprodus din lucrarea „Convorbiri duhovniceşti cu teologi ortodocşi din străinătate”, vol. III, scris de arhimandrit Ioanichie Bălan, editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1995, pag. 88.)

S.D.: Cine a scris, dânsul?

A.P.: Dânsul… cineva, da. Dar în tot cazul, i se atribuia lui. Şi eu l-am…

S.D.: Aha!

A.P.: …eu l-am înfruntat, părinteşte, aşa. Sfârşitul lumii nu-l ştie nimeni, domnilor! A spus Hristos vorba asta! Şi e valabilă până la sfârşitul lumii cu… cele ce a spus Hristos.

S.D.: Dar, în acelaşi timp ne-a spus că “vor fi semne”!

A.P.: Dar asta-i altceva!

S.D.: Ne refuză Dumnezeu…

A.P.: Din punct de vedere moral avem destul de foarte multe semne, din punct de vedere moral. Chiar Sfinţii Părinţi, acest “666” îl notează, pe plan moral: primul 6, cruzimea, fără nici un fel de… de milă, cum de altfel asistăm; … curvia fără nici o raţiune; şi, lipsa de credinţă, care, există în lumea asta… sunt …

S.D.: Adică, prin astea simbolizaţi fiecare “6”!

A.P.: … sunt… Fiecare “6”. Aşa… acum, de fapt… vă întreb… (eu, m-am întrebat, eu… şi întreb şi eu) : De ce s-a luat 666?

S.D.: Da… Care-i răspunsul?

A.P.: De ce nu s-a lăsat 333? De ce n-a luat alt număr?

S.D.: Sau 99… 999…