Un mare și foarte fin păstor. A fost elevul eminent al bunicului meu, cu drepții să-l odihnească Dumnezeu, la seminarul din Roman. Predica lui avea mult farmec și știa să prezinte adevăruri profunde cu cele mai simple cuvinte, artă pe care o întâlnim și la Sfinții Părinț, când citim omiliile lor. Chipul lui era parcă străluminat, fenomen adesea observat la "sfinți în viață" și îmi amintesc că și atingerea lui avea parcă ceva special, îți transmitea un "ceva" care nu se poate descrie întocmai.
Acuma, eu cred că antiecumeniștii nu-l au de loc la rânză. Ca și în cazul pr. Teofil Părăian, era din acel soi de adevărați preoți foarte ortodocși, care nu consideră că a fi ortodox înseamnă a fi anticatolic. Cel puțin eu, în cele câteva convorbiri cu el, nu am auzit un cuvânt rău despre catolici. Dimpotrivă.
În afară de faptul că era, cu adevărat, un preot charismatic am mai observat:
-a fost un excelent gospodar. Biserica Sf Silvestru și spațiile adiacente îi datorează mult
-își pregătea slujbele în mod minuțios, lucru pe care nu toți preoții îl fac, probabil din cauza rutinei care se instalează. Slujba duminicală la el era printre puținele slujbe ortodoxe la care am văzut ministranți, precum în ritul apusean. Respecta tipicul cu strictețe, lucru la care bunicul meu, preot profesor de liturgică și tipic ținea mult (acum era, la rândul lui, profesor). Sunt detalii care de multe ori scapă, dar la el nu scăpa nimic. Spre exemplu, când dvera trebuia ridicată, era întotdeauna ridicată, iar când trebuia coborâtă, era întotdeauna coborâtă. Dacă se poate vorbi de o "regie" a slujbelor, părintele era un desăvârșit regizor.
Din cărțile scrise de cucernicia sa, cea care mi-a plăcut cel mai mult era despre Euharistie. Din câte îmi amintesc, se numea "Jertfă și Răscumpărare".
|