Dragul meu Raul, mă iartă dacă
te-ai simțit jignit, dar m-am folosit de tine nu ca să te acuz pe tine de ceva ci să fac trimitere la fățărnicia noastră, la învârtoșare și fariseism, bun,
apoi, mândria, sinuciderea, da,
ce știți voi ce e aia sminteală? Ce știți voi ce e aia erezie...
reamintiți aceleași vorbe adresate la ceva și le refolosiți oridecâteori nu vreți să recunoașteți pe Adevărul...
spun,
poate că nu-i bine...
cine sfințea aurul din templu, altarul, sau templul? Spunea Domnul umblând cu Ucenicii prin lanul de grâu și aceștia cu mâinile murdare rupeau spice și mâncau... și le-a zis „Este unul aici mai mare ca Templul și ca Altarul” ... și i-a întrebat dacă știu ei fariseii că preotul în altar calcă rânduiala și porunca, sau dacă știe cu David atunci când a flămânzit a luat din pâinile punerii înainte...
nu vreau să zic nimic cu asta, mi-am aminteit fără nici un rost,
și spunea că dreptatea și mila trebuia să le faceți iar isma și mărarul să nu le lăsați... ei făceau milostenie din mărar și isma dar dreptatea și mila erau departe de inima lor, și de ce juguri puneau pe alții, canoane adică și vorbe tiranice, ei nici cu degetul nu se atingeau ca să le facă... ei erau cărturari și scriau cărți exact așa ca niște gropi, ca niște capcane în care să cadă fraierul sinucigaș...
Păi dacă a zis cineva că este între iadul deznădejdii și al smerenie... asta înseamnă că se lăuda cu ele.., le slăvea în loc să dea slavă lui Dumnezeu, și le slăvea ca să se laude el cu vrednicia lui... cu hula, cu ispita la locul comuniunii dintre Dumnezeu și om... deci iată că asmuțeala despărțirii de Dumnezeu este un păcat mult mai mare decât sinuciderea, iar pofta rea de răutăți, joaca sadică, tirania sau viclenia foarte înțeleaptă și îndărătnică, aste sunt păcate foarte grele care îți aduc încă de aici iadul în tine, și iadul este o desfrânare și o necurăție, o credulitate și o reamintire a minciunii ca s-o crezi și să urăști pe seama ei răzbunându-te pe nevinovați, pe strâini, văduve, orfani, orbi, copii săraci sau alte suflete umile...
Sinuciderea spuneam are diferite forme de autodistrugere, și e foarte clar, care e cea mai grava: sinuciderea altora ca să te bucuri tu...
Sau voi credeți că Dumnezeu e nedrept și nu știe socoti cu dreptate și milă? El știe ce l-a împins pe sinucigașul îndrăzneț la fapta sa, deci știe cine e de vină... problema este doar în faptul că sărmanul făptuitor nu mai are vreme de pocăință pe pământ... pentru fapta sa, atâta-i tot baiul, că dacă s-ar putea baza pe frați atunci iată ar face o faptă minoră, și-ar distruge un trup spurcat... plin de păcate... dar nu te poți baza, că or să te scoată din iad, ci s-ar putea să nu se mai roage nimeni pentru tine și rămîâi acolo pe fundul mării.
Pentru Iscariotul cine să se roage sau pentru regele Solomon? Și e fiul lui David și e în iad, în șeol... deci iată că nimeni nu a reușit să se milostivească pentru ei...
Că cică nu e voie, păi ca să te milostivești de ei e voie, dar ca să faci faptele lor aia nu e voie, să cauți să cunoști răul pe care ei l-au cunoscut, să cauți să știi cum e, făcând și trăind păcatul lor, aia nu e voie, nu e voie să dobândești cunoștința și a răului... căci nu o dobândești ci sinucizi pe Domnul din tine, și așa e și cu dreptatea, orice dreptate este o sinucidere a Lui Dumnezeu... sau pentru ce credeți voi că a suferit amarnic Domnul Dumnezeu la potop? Păi piereau toți frații lui Noe, și toată suflarea și tot omul făcut după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu...
Dar zicea Iisus: „nu vă temeți de cei ce ucid trupul că mai mult nu pot să facă, fie ei sinucigași, ci temeți-vă de cel ce vă poate arunca și sufletul și trupul în gheenă” deci temeți-vă de Dumnezeu ca să nu intrați în ispită ca să știți cum e, să dobândiți voi prin trăire cunoștiința și a răului judecând... smintind sau eretizând... căci dacă nu vă convine ce zice altul nu trebuie să vă autoândreptățiți pe scenă pentru ca mai târziu să vă visați în aplauzele publicului descreierat... căci spune Domnul, nu de la voi vine Împărăția, de jos, ci trebuie să te naști de sus, cine e de jos vorbește ca din gLume căci slujește grijaniei lui gLumeail, iar cine este de sus, nu se teme de nimeni și de nimic fiindcă slujește și se supune numai Domnului...
Deci cel mai mare păcat este acela când fiecare devenim după chipul și asemănarea tiranului șarpe seducător și viclean, ispititor și ascuns, suicigând pe aproapele de la starea sa și de la relația sa cu Dumnezeu călcând fără rușine peste Împărăția Cerurilor.
Adică
slujim poftei rele de a face și trăi răutățile gLumii sau ale dracilor sau al jocurilor și invențiilor noastre atât de în ton cu sfinții părinți sau cu Biserica...
Deci nimănui nu ai voie să-i spui sectantule, ereticule, smintitorule, nebunule, trădătorule, răule și nici să te mânii pe fratele tău ca să vezi mânia ta cea mare sau desfrânarea ta cea mare... căci vei ajunge încet încet în osânda gheenei... adică la vremea socotelilor vei fi aruncat peste bord... că
haina de nuntă îți era plină de întinări și ospețețe închinându-te patului și muncind la patbandă sau platbandă... de la plăcerile răutății adică a neascultării căci nu ți-a plăcut să asculți tainic ci să te lauzi cu trupurile altora că altfel de ce vrei mereu ca să facă altul ceea ce erai tu și numai tu dator? Ești cumva un închinător de idoli asemenea lui Nabucodonosor?
Sau asemena sezarului Ceaușist sau Iliescic-Isărescian?
Voi nu înțelegeți că sminteala este moștenirea pământului dar fără să ai bunătate? Căci fiul păcatului la început se va arăta blând... nu că va fi ci se va arăta... deci e un fățarnic ce vrea cu lăcomie să cucerească și să stăpânească tot pământul până la Cer... dar mai mult nu poate... și îl va înghiți pământul căci păcătos și păgân și vameș nu este cel ce greșește ci cel ce persistă în ispispităă, în păcate, de frica grijaniei lui gLumeail, pentru nenea ce se dă sfințișor sau pentru
cafiaua lui tanti grijania și
berea fratelui mai mare, cu
ispisisikaa lor cu tot.
De ce
mă judeci tu?