MAICA TEODOSIA - POEZII INEDITE
MĂIASTRĂ SUFERINȚĂ
O Tu, Măiastră suferință,
Cu dor cuprinzi
Întreaga mea ființă.
În ea aprinzi
Lumini de cunoștință,
Mă-nveți întreg
Adâncul omenesc,
Mi-arăți sublimul
Cel Dumnezeiesc,
Mă-nveți să trag hotare firii
Și să-nțeleg întinderea . iubirii
Îmi luminezi cu flăcările Tale
Nemărginirea Lumii siderale.
Mă duci adânc, tot mai adânc,
În jos,
Mă urci pe culmi de bine
Și frumos.
Mă duci în voia Ta să mă strunești
Să mă înalți mereu și să mă crești
S-ajung pân' la măsuri Dumnezeiești,
Să-mi speli cu lacrimi ochii ne-ncetat
Ca vasul meu să fie-n veci curat.
În tălpi și-n mâini să-mi bați mereu piroane
Să-mi răstignești pornirile avane,
Cu biciul tău de joc să mă lovești
De tot ce-i lume să mă curățești,
Din harul Tău să-mi dai, mereu
Să-mi dai
Blândețea, mila, dragostea din rai,
Pe Crucea ta măiastră suferință,
Să-nalți la Cer săraca mea ființă.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|