[george.marian]

continuare:


Dacă facem o analiză a învăţăturii hristologice prezentate de Sfântul Chiril în scrisoarea a II-a putem observa claritatea, concizia cu care adevărul de credinţă este expus. Întruparea lui Hristos nu reprezintă o alăturare cu o altă persoană, fie ea şi umană, ci reprezintă o unire, o impropriere a firii umane, o „participare” ca a noastră „ în trup şi sânge”.

Sfântul Ioan Damaschin în „Dogmatica” referindu-se la întruparea lui Hristos şi naşterea din Fecioara Maria reafirmă învăţătura Bisericii şi adevărul de credinţă în acelaşi timp. Mai întâi în capitolul I al cărţii a III-a din lucrarea sa „Dogmatica”[1] Sfântul Damaschin arată motivele pentru care Hristos S-a întrupat în acel timp şi dragostea prin care, Acesta a luat „pârga firii noastre”:

„În sfârşit, Dumnezeu arată noianul cel mare al dragostei de oameni pe care o are pentru om. Căci însuşi creatorul şi Domnul primeşte să lupte pentru creatura lui şi se face învăţător cu fapta. Şi pentru că duşmanul amăgeşte pe om cu nădejdea Dumnezeirii, acum este amăgit, căci Domnul s-a îmbrăcat cu haină trupul ui şi arată în acelaşi timp bunătatea, înţelepciunea, dreptatea şi puterea lui Dumnezeu. […] Şi fiind Dumnezeu desăvârşit, se face om desăvârşit şi săvârşeşte cea mai mare noutate din toate noutăţile, singurul nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. […] Şi cuvântul s-a făcut fără schimbare trup din Duhul cel Sfânt şi din Maria sfânta pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu. Şi singurul iubitor de oameni se face mijlocitor între om şi Dumnezeu,, fiind zămislit în preacuratul pântece al Fecioarei, nu din voinţă sau din poftă sau din legătura bărbătească sau din naştere voluptoasă, ci de la Duhul Sfânt şi în chipul celei dintâi faceri a lui Adam”[2].


„Sfântul Ioan Damaschin accentuează ori de câte ori este nevoie adevărul coexistenţei celor două firi, după unirea lor ipostatică şi afirmă în acelaşi timp simultaneitatea creării firii omeneşti, a unirii celor două firi şi a enipostasierii.”[3]. Vorbind despre modul întrupării Sfântul Ioan Damaschin spune:

„Deci, după asentimentul sfintei Fecioare, Duhul cel Sfânt s-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curăţind-o şi dându-i în acelaşi timp şi puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte. Atunci a umbrit-o înţelepciunea enipostatică şi puterea prea înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, cel de o fiinţă cu Tatăl, ca o sămânţă dumnezeiască şi şi-a alcătuit lui şi din sângiuirile ei sfinte şi prea curate, trup însufleţit cu suflet raţional şi cugetător, pârga frământăturii noastre. Nu şi-a alcătuit corpul pe aer seminală, ci pe cale creaţionistă, prin Duhul Sfânt. Nu şi-a alcătuit forma trupului treptat prin adăugiri, ci a fost desăvârşit dintr-o dată. Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut ipostasă trupului. Căci Cuvântul dumnezeiesc nu s-a unit cu un trup care exista aparte mai dinainte, ci locuind în pântecele sfintei Fecioare, şi-a construit, fără ca să fie circumscris în ipostasa lui, din sângiuirile pure ale pururea Feciorei, trup însufleţit cu suflet raţional şi cugetător, luând pârga frământăturii omeneşti, şi însuşi Cuvântul s-a făcut ipostasa trupului. În chipul acesta este simultan şi trup: trup al Cuvântului lui Dumnezeu şi trup însufleţit, raţional şi cugetător. Pentru aceea nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat […] Nu şi-a schimbat firea, nici nu avem o iluzie de întrupare, ci s-a unit după ipostasă în chip neamestecat, neschimbat şi neîmpărţit cu trup însufleţit, raţional şi cugetător, care are în el însuşi existent, pe care l-a luat din Sfânta Fecioară, fără ca să se schimbe firea Dumnezeirii lui şi fără ca să rezulte o singură fire compusă din firea lui dumnezeiască şi din firea omenească.”[4]

Comentând aceste cuvinte ale Sfântului Damaschin părintele Chiţescu [5] arată faptul că prin aceste cuvinte combate pe nestorienii care afirmau existenţa în Iisus Hristos a două persoane corespunzătoare celor două firi, omenească şi dumnezeiească. În capitolul IX [6] Sfântul Ioan Damaschin arată, împotriva nestorienilor, faptul că „chiar dacă nu există fire neipostaitcă sau fiinţă nepersonală – căci atât fiinţa cât şi natura este considerată în ipostase şi persoane – totuşi nu este necesar ca firile unite unele cu altele după ipostasă să posede fiecare o ipostasă proprie”[7]. Apoi motivează această afirmaţie arătând posibilitatea ca cele două firi să aibă o singură „ipostasă”. În continuare afirmă că „ aceeaşi ipostasă a Cuvântului este ipostasa celor două firi, fără ca să îngăduie ca una din ele să fie neipostatică, fără ca să permită să aibă una faţă de alta ipostase deosebite şi fără ca să fie uneori a acesteia, iar alteori a celeilalte, ci este totdeauna ipostasa amândorura în chip neîmpărţit şi nedespărţit. […]

Trupul lui Dumnezeu Cuvântul nu există într-o ipostasă proprie, nici nu s-a făcut o altă ipostasă în afară de ipostasa Cuvântului, şi nu are o ipostasă care să existe prin sine însăşi.”[8]

Din această prezentare se poate observa legătura dintre calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria şi întruparea lui Hristos ca act de impropriere a firii umane şi nu a unei alăturări de o altă persoană. Sfântul Ioan Damaschin având la bază afirmaţiile Părinţilor Bisericii, aici intrând şi mărturisirea Sfântului Chiril, susţine adevărul de credinţă referitor la întruparea lui Hristos şi explica clar şi concis felul în care Cuvântul, cea de a doua Persoană a Sfintei Treimi, şi-a impropriat firea omenească fără să producă vreo schimbare în Sine.

[1] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia a III- a, trad. de Pr. D. Fecioru Dumitru, Editura Scripta ,
Bucureşti, 1993
[2] Ibidem, p. 96
[3] N. Chiţescu, A doua persoană a Sfintei Treimi în doctrina Sfântului Ioan Damaschin, în rev.„Ortodoxia”, anul XXVIII, nr. 2, aprilie- iunie, 1976, p. 307
[4] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, p. 98
[5] N. Chiţescu, art. cit, în rev. „Ortodoxia”, nr. 2, 1976, p. 308 - 309
[6]Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica,p.. 110
[7] Ibidem
[8] Ibidem

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!