Toata argumentatia atee cu "daca dumnezeu e bun si e iubire atunci de ce nu sunt toti oamenii fericiti" mi se pare ca rezulta dintr-o imagine profund deformata, aproape grotesca pe care ateul si-o formeaza in legatura cu ce ar trebui se fie Dumnezeu si relatia Lui cu noi.
In cadrul acestei imagini, Dumnezeu ar trebui sa fie un fel de guru de ashram new age, iar oamenii niste hippioti veseli, drogati pana in albul ochilor, care fac toata ziua ce vor ei, inclusiv sex in grup, cu binecuvantarea bunului guru, care are grija ca, atunci cand un aderent pateste cea mai mica problema, sa-i mai dea o doza de drog aducator de fericire.
|