[mariamargareta]

246. Pucioşii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea (I)

În ultimul lor „Cuvânt”, liderii pucioşi lansează axioma că „cel mai mare păcat este cârtirea”:

“Am spus celor din porţi că e mai mare păcatul cârtirii decât păcatul călcării zilei de post sau al oricărui păcat, sau decât păcatul pentru nelucrul dat de Mine să-l împlinească omul cel credincios, căci este scris în Scripturi despre pedeapsa poporului Israel pentru cârtire, şi să înveţe din Scripturi să se vindece de cârtire cel ce păcătuieşte prin acest păcat, care aduce moarte grea şi mare durere lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9-08-2010)

Care este explicaţia acestei neaşteptate opţiuni? Biserica ne învaţă că sunt alte zeci de păcate grele, zise “de moarte” sau “strigătoare la cer”, care ar putea aspira cu mai multă legitimitate la primul loc din listă.
Liderii pucioşi sunt însă atât de încrâncenaţi ca să se răzbune (fie şi prin cuvinte usturătoare, dacă nu pot altfel), pe cei care i-au părăsit în ultima vreme, încât sunt dispuşi să facă până şi rabat de la calitate în predicile lor moralizatoare, intitulate pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”. Ei se arată a fi încă puternic marcaţi de “trădarea” unora dintre cei mai apropiaţi acoliţi ai lor, care au decis să părăsească definitiv secta de la Pucioasa, reîntorcându-se de unde au plecat ( în “lume”, zic liderii pucioşi, ca să le minimalizeze gestul lor curajos; în Ortodoxie, spunem noi, ca să subliniem importanţa acestei evadări în grup din marasmul sectar al pucioşilor). Planul liderilor pucioşi Mihaela şi Nicuşor este simplu: dezertorii din “raiul pucios” trebuie acum rapid maculaţi în ochii celorlalţi adepţi, pentru ca nu cumva gestul lor să devină contagios. Liderii pucioşi au găsit repede soluţia: împroşcarea cu noroi a celor care până nu de mult le erau sfetnici credincioşi şi împlinitori ai tuturor capriciilor stăpânilor lor de la Glodeni. Ei au conceput un scenariu pe care l-au hiperbolizat şi l-au demonizat cu măiestrie: pasă-mi-te, cei care au părăsit “raiul pucios” (în frunte cu soţii Zidaru şi cu Iliuţă Bunea) se umpluseră de invidie faţă de cei doi lideri absoluţi Mihaela şi Nicuşor, îi bârfeau prin spate cu răutate şi cârteau necontenit la adresa lor. Presupunând că acuzele de cârtire sunt adevărate, ar fi interesant de ştiut cam ce nemulţumiri îi împingeau pe cârtitori la acest păcat; dar liderii pucioşi se feresc ca de foc să le şi exemplifice, ca să vedem şi noi cam ce i-a tulburat într-un asemenea hal pe cei care, după zeci de ani de convieţuire paşnică, au ajuns până la urmă la gestul disperat de a renunţa la totul şi, doar cu hainele de pe ei, şi-au luat picioarele la spinare şi au fugit unde au văzut cu ochii.

Cârtirea este scoasă aşadar pe tapet ca fiind cel cel mai greu păcat faţă de marele Dumnezeu (cităm) : “e mai mare păcatul cârtirii decât [...] sau al oricărui păcat”, şi totodată cea mai grea încălcare a fidelităţii faţă de liderii pucioşi care se autointitulează “dumnezeii cei micuţi”, care rămân fideli, fără cârtire şi fără despărţire de “Dumnezeul cel mare” de la Pucioasa:

“Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce rămân şi sunt cu cei ce rămân lângă Mine, purtându-Mi sarcina Mea ca nişte dumnezei micuţi ai Mei sub mâna Mea cea tare pentru ei, mâna Domnului cu cei micuţi ai Săi, care-L iubesc pe El fără de murmur, fără de cârtire, fără despărţire sub greu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9-08-2010)

Sunt pucioşii consecvenţi măcar, în inovaţiile lor?

Prin anul 1974, pucioşii pretindeau că cel mai mare păcat săvârşit de creştini (unul dintre cele şapte păcate capitale), este acela că, deşi ei aud noile învăţături aduse de “Cuvântul de la Pucioasa”, pregetă în a le şi împlini:

“... Fiilor, cel mai mare păcat din cele şapte păcate este păcatul pe care-l faceţi: că auziţi cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l împliniţi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-05-1974)
Aşadar, pe vremea aceea era vorba de un alt “cel mai mare păcat” capital, zis “unul dintre cele şapte”. De fapt şi asta este o gravă neconcordaţă cu Sfânta Tradiţie, care stabileşte că cele şapte păcate sunt altele: mânia, mândria, lenea, lăcomia, desfrânare, arghirofilia şi pizma. Aşadar, rezultă un nonsens: cârtirea ar fi “al optulea păcat dintre cele şapte”, căci printre cele şapte statornicite de către Biserică, ea nu se prea regăseşte.
Un an mai târziu, pucioşii stabilesc o altă ierarhie a păcatelor capitale, iar pizma trece pe locul întâi:

“Pizma e cel mai greu păcat, e în ascuns, şi nu ştie unul ce are celălalt în inimă. Pentru un singur păcat, cum e pizma, nu vă veţi putea ţine pe cale, că e cum este un car pe drum, fără o roată, adică nu ai viaţă plăcută.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 3-04-1974).

Peste încă un an, alt păcat trece pe locul întâi la pucioşi: dărâmarea (vânzarea, trădarea)Dumnezeului de la Pucioasa:

“Cel ce dărâmă, dărâmă, dar răspunde de dărâmare, şi nici un păcat nu este mai mare ca acesta, şi nu are seamăn pe pământ. Ce muncă să vă plătească Dumnezeu? Trădarea? Vânzarea? Dărâmarea şi necredinţa?” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 13-11-1975).

Anul 1993 le aduce adepţilor pucioşi o nouă paradigmă a celui mai mare păcat: neascultarea de “Cuvântul lui Dmnezeu “ de la Pucioasa:

“Iată cel mai mare şi cel mai bătrân păcat! Neascultarea este acum ca o brăţară pe care creştinul poporului Meu o poartă cu el în toată vremea, şi această brăţară se va desface în două şi îţi va prinde amândouă mâinile, măi creştine, şi vei fi dus acolo unde nu voieşti. Şi dacă nu voieşti să fii dus la locul neascultării, aruncă de la tine, aruncă brăţara cumpărată de la străinii lui Dumnezeu, şi cumpără de la Mine salbă de nuntă şi haină de nuntă şi nu umbla pe drumul neascultării de cuvântul lui Dumnezeu; nu umbla în tine cu acest înger rău, că el te pică din cer, fiule, te trage din cer. Nu fi nepăsător, nu fi azi nepăsător, că mâine nu vei putea să te tragi de la plata nepăsării.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21-11-1993).

Doi ani mai târziu este proclamat ca “cel mai mare păcat” abandonul noii învăţături de la Pucioasa:

“Ce păcat, măi Israele, ce păcat de fiul cel care a auzit şi a gustat din masa aceasta şi n-a stat până la împărţirea darurilor mesei! Ce păcat de cel ce a cunoscut acest sân şi n-a stat să mănânce pe veci din el! Ce păcat! Şi de ce spun aşa? Pentru că acesta e cel mai mare păcat. Şi de ce e cel mai mare păcat? Pentru că nu mai este cu ce să fie spălat, căci sulul se strânge, şi drumul se împătureşte, şi timpul se face sul, şi cel necredincios piere pe veci.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-1995).

În 1997 se formulează “abandonul lui Dumnezeu” (Dumnezeul Pucioasei, evident) ca fiind cel mai greu păcat pe care-l pot săvârşi adepţii sectei “Noul Ierusalim” (“cei care L-au cunoscut pe El”):

“Dar să nu rămână cineva neîmpăcat cu Duhul Sfânt, Verginico, fiindcă acest păcat rămâne împotriva celui ce-l face. Cine L-a cunoscut pe Dumnezeu, şi apoi s-a despărţit de El părăsindu-L, acela are acest păcat asupra sa. Acesta este cel mai greu păcat pe care-l face omul cel cunoscător de Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 13-12-1997).

Un an mai târziu se stabileşte că “făţărnicia” este cel mai greu păcat în care pot cădea oamenii:

“Voi căuta să Mă vindec de durere zdrobind făţărnicia de pe pământ, căci făţărnicia oamenilor, şi mai ales a slujitorilor bisericii, care Mă slujesc pe Mine, zic ei, făţărnicia este cel mai greu păcat prin care oamenii cad în păcatele lor. Pe pământ e numai făţărnicie şi goană după vânt. Nimic nu mai este adevărat pe pământ decât poporul Meu.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-04-1998).
În anul 2001 se revine la paradigma din 1974: cel mai mare păcat este neîmplinirea Cuvântului lui Dumnezeu” de la Pucioasa:

“...că am mai spus o dată peste poporul lui Verginica, am spus că "cel mai mare păcat este să auzi cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-l împlineşti" dacă acei de atunci n-au voit să-l împlinească, împliniţi-l voi azi, căci tot cuvântul Meu este pentru împlinire, şi se va împlini. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 29-10-2001).