View Single Post
  #84  
Vechi 13.08.2010, 23:30:59
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 246. Pucioșii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea

246. Pucioșii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea (II)

În anul 2003 se proclamă: cel mai mare păcat al oamenilor este neiubirea învățăturii de la Pucioasa:

“Mai mare păcat între păcate nu are omul, ca păcatul că nu iubește învățătura Mea, ca să vadă apoi și să umble în lumină, fiindcă Eu sunt Lumina lumii, la început și la sfârșit, iar lumina este cuvântul, minunea Mea cu care Eu înviez pe cei morți. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 1-06-2003).

În anul 2008 se proclamă că păcatul judecății este cea mai mare cădere spirituală a omului:
“... feriți-vă de păcatul judecății, că nu este cădere mai mare la om ca și aceea prin păcatul judecății, păcat care-l pedepsește pe om cu aceeași măsură.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-2008).

Dar cel mai mare păcat, și de nouă ori mai mare decât oricare alte păcate mari pe care omul le poate săvârși, este păcatul invidiei:

“O, dacă Eu lucrez mai mult printr-un ucenic, și lucrez altceva decât cu tine, lucrez așa după măsura Mea și după alegerea cea din vecii, iar tu să nu ridici păcat de invidie în inima ta împotriva Mea și a fratelui tău, căci acesta este de nouă ori păcat mai mare decât orice păcat mare pe care-l poate omul săvârși, căci prin păcatul invidiei a venit moartea pe pământ, și iată, omul care face păcatul invidiei poartă în el moarte.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 3-06-2008).

În anul 2009 se proclamă a fi cel mai greu păcat necredința în Duhul Vorbitor și în Cuvântul Lui de la Pucioasa”:

“O, cel mai greu păcat este necredința cu care omul lovește în Duhul lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu, care a grăit și grăiește prin prooroci și prin gura Mea pe pământ.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 26-04-2009).

Tot în anul 2009 se proclamă a fi cel mai greu păcat hula și necredința oamenilor în A Doua Venire A lui Hristos de la Pucioasa”:

“...și se scrie hulă necredința, și iată, cel mai greu păcat se încearcă să doboare pe mulți, după ce atâtea păcate are omul, de care ar fi să se îngrijească el, dacă n-ar veni peste el păcatul hulei asupra venirii Mele pe pământ acum cu cuvântul învierii...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 22-7-2009).

În fine, în același an se proclamă cel mai doborâtor pentru om a fi păcatul desfrânării în însuși trupul lui:

“...că nu este păcat mai doborâtor pentru om ca și desfrânarea în însuși trupul lui... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-12-2009).

Însușirea păguboasă a liderilor pucioși, de a uita de la o predică la alta ceea ce le-au vorbit adepților ca din partea lui Dumnezeu, nu este o excepție, ci un obicei. Iată spre exemplu, ce proclamau ei în ianuarie 2005 despre nesupunere: că este ascultare de sine, deci neascultare de Dumnezeu, iar neascultarea este mai mare decât vrăjitoria și este mai mult decât închinarea la idoli:

“Am rostit prin proorocul Samuel, și iarăși amintesc acum că Duhul Meu a spus prin el că neascultarea este mai mare ca vrăjitoria, căci ea este diavol și dă loc și viață diavolului în om împotriva lui Dumnezeu prin duhul de sine al omului, iar nesupunerea înseamnă om fără Dumnezeu, om care se închină la sine și pe sine se ascultă și de aceea nu se supune, și se numește închinare la idoli aceasta, și se numește mai mult decât aceasta.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14-01-2005).

Trei luni mai târziu, uitând de la mână pân’la gură, liderii pucioși procalmă că nesupunerea este la fel ca vrăjitoria și împotrivirea este la fel ca închinarea la idoli:

“Ai grijă ca David și nu ca Saul, căruia Samuel, ieșind din pământ, întristat de neascultarea și de rătăcirea lui Saul, i-a răspuns acestuia că nesupunerea este un păcat la fel ca vrăjitoria, iar împotrivirea este la fel ca închinarea la idoli și la terafimi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-04-2005).

Zece luni mai târziu, liderii pucioși revin la prima construcție retorică, stabilind că neascultarea și nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria și ca închinarea la idoli:

“O, poporule, poporule, cu dor și cu durere te învăț să stai sub învățătura Mea și s-o pui peste tine cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu iubire, fiule, căci Eu, Domnul, am spus prin prooroci că neascultarea și nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria și ca închinarea la idoli și sunt chiar rodul acestora.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8-11-2005).

De asemenea, definiția păcatului suferă și ea modificări de substanță de la un an la altul. În 2008, despre păcat se spunea că “păcatul este om”:

“...mulți oameni sunt pe pământ, dar au de tată pe diavolul, fiindcă stau împotriva Mea cu viața lor aceștia, căci viața de pe pământ a omului e numai păcat, iar păcatul este om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8-12-2008)

În 2009 se propune o altă axiomă, radical diferită: păcatul“este diavol”:

“...căci păcatul este diavol, este satană în om încă de la început, de când omul a pierdut pentru păcat raiul.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-4-2009).

Inconsecvențele pucioșilor sunt așadar o boală cronică și nevindecabilă, o dovadă în plus că așa-zisul “Cuvânt al lui Dumnezeu” este o fraudă calificată: el este un biet “Cuvânt Omenesc”, meșteșugit, ce-i drept, dar supus imperfecțiunilor și greșelilor de tot felul.

Lucrurile însă nu se opresc aici. Consecințele acestui păcat al cârtirii sunt prezentate a fi atât de dezastruoase și de criminale, încât (cităm din nou) “[...] acest păcat, [...] aduce moarte grea [...] lui Dumnezeu”.

Ne întrebăm așadar: Este Dumnezeu atât de vulnerabil, încât să primească “moarte grea” de la niște pigmei de oameni? În mod excepțional și cu motive sublime, care țin de mântuirea omenirii întregi, Persoana Fiului lui Dumnezeu a suferit o moarte (o singură moarte!) pe cruce, la plinirea vremii. Liderii pucioși ne zugrăvesc însă acum o a doua moarte, o “moarte grea”, care vine din banala dezertare a unui pumn de oameni din lagărul de concentrare spirituală de la Noul Ierusalim-Pucioasa.
Reply With Quote