Intrebarea asta cam naiva revine, sub o forma sau alta, tot timpul in viata noastra. Pentru ca suntem pe un forum cu continut religios, va propun sa va spuneti parerea despre partea duhovniceasca a comunismului, trait la noi in tara si , de ce nu, in alte parti.
De exemplu eu as vrea sa deschid problema "cultului personalitatii" aplicat familei Nicolae si Elena Ceausescu. Portretele lor erau omniprezente, la televizor si in ziare aflam numai de activitatile lor si cele conexe (oricum ce se intampla in tara era obligatoriu legat de ei sau cu acordul lor sau la indicatia lor), lor li se inchinau volume de poezii si tot despre ei se recita si la marile sarbatori nationale. Acest lucru incerca in mod clar sa substituie Divinitatea, deci era o incalcare clara a primei porunci. Consecintele: fie omul era sincer (daca era spalat pe creier)- si atunci cadea in mare pacat din start, fie una gandea si alta credea (majoritatea oamenilor). Desi acest ultim caz pare mai bun- de fapt sta la baza decaderii cumplite spirituale a noastre de azi ca natie, ca nu mai avem contiinta adevarului absolut, ci numai a relativitatii si a interesului de moment care primeaza, cum s-ar spune acest lucru ne-a invatat sa traim in minciuna si sa nu ne deranjeze, de multe ori nici sa nu sesizam.
Doamne, nu o sa o uit niciodata pe diriginta mea, femeie altfel cumsecade, cum ridiculiza mersul la biserica si religia- la orele de dirigentie!
|