Astazi am reusit sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru toate suferintele prin care am trecut in viata, chiar daca m-au durut cumplit. Ii multumisem si pana acum, dar acum am reusit sa fiu fericita pentru ele. Mi-am dat seama ca dragostea se caleste in suferinta si fericirea are valoare numai daca o poti compara cu necazul. Ani de zile m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi ia suferinta, dar astazi, daca ar fi sa iau viata de la capat, nu as mai fugi de necazuri si momente grele, pentru ca ele mi l-au adus pe Dumnezeu foarte, foarte aproape. Si pentru asta merita sa treci prin orice.
N-as fi stiut, Iisuse Doamne, ce mare si puternic esti
De n-as fi fost in grea-ncercare sa vad ce falnic stralucesti.
N-as fi stiut cat esti de-aproape de cel lovit si parasit
De n-as fi fost in greul luptei de unde m-am intors ranit.
N-as fi stiut ce e iertarea ce-o dai adanc si minunat
De n-as fi fost si eu un Petru ce-n clipa grea m-am lepadat.
N-as fi-nteles pe cel ce plange si trece azi prin greu necaz
De n-as fi fost si eu in viata mereu cu lacrimi pe obraz.
Am inteles din toate-acestea ca vrei ca Tine toti sa fim
Chiar daca pretul este mare, eu stiu, se merita deplin.
__________________
"Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!" Gal 6:14
|