Akedia sau plictisul - o boala spirituala
Termenul a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de tradus in limbile moderne in chip simplu si complet in acelasi timp. Cuvintele "lene" sau "plictis", prin care el este adesea redat, nu exprima decat o parte din realitatea complexa desemnata de aceasta notiune.

Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar alaturi de acestea ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala, descurajare,6toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta - akedia impingandu-l pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit -, ingreunarea trupului, ca si a sufletului.

Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate lucrurile lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata. Akedia il face pe om nestatornic cu sufletul si cu trupul. Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un lucru la altul, indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul in care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, ratacind din loc in loc.

In general, ea impinge pe om sa caute cu orice pret intalnirea cu ceilalti. Aceste intalniri nu-i sunt, obiectiv vorbind, cu totul necesare, dar, tarat de patima, el le resimte ca atare, cautand pretexte "bune" pentru a le indreptati. Relatiile sale cu oamenii sunt cel mai adesea usuratice, intretinute prin vorbarie desarta, nascuta dintr-o curiozitate fara rost.

Se poate intampla ca akedia sa nasca in sufletul stapanit de ea un mare dezgust fata de locul unde sade; ii ofera motive ca sa fie nemultumit de el si-l face sa creada, in mod iluzoriu, ca in alta parte i-ar fi mai bine. "Il face sa tanjeasca dupa alte locuri, unde ar putea gasi mai usor cele de trebuinta". Akedia poate, de asemenea, sa-l faca pe om sa fuga de lucrurile pe care le are de implinit, mai ales de munca sa, de care il face sa fie nemultumit, impingandu-l sa caute alte activitati, care, crede el, ar fi mai interesante si l-ar face fericit...

Toate aceste stari legate de akedie sunt insotite de neliniste, care, alaturi de sila de toate, constituie o caracteristica fundamentala a acestei patimi. Demonul akediei ataca mai ales pe. cei dedicati vietuirii duhovnicesti; el incearca sa-i intoarca din caile Duhului, sa le impiedice in orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viata si mai ales sa-i departeze de la pravila si de la staruinta in nevointa ascetica, sa le tulbure linistea si nemiscarea care o inlesnesc. Astfel, Sfantul Ioan Scararul o prezinta ca pe o "lancezeala a sufletului, o moleseala a mintii in nevointa, o scarba fata de fagaduinta calugareasca". Ea il face pe monah "lenes si neinstare de nici o munca inauntrul chiliei, nemailasandu-l sa stea in casa si sa se dedea cititului". Robita de aceasta patima, mintea lui "devine lenesa si neputincioasa la orice lucrare duhovniceasca"; monahul ajunge trandav in tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai doreste bunurile viitoare si ajunge chiar sa dispretuiasca bunurile duhovnicesti. Toti Sfintii Parinti vad in akedie principala piedica in calea rugaciunii. Sfantul loan Scararul arata ca akedia, "lancezeala sufleteasca", este "plictiseala in citirea psalmilor..., neputincioasa in rugaciune". "Dracul trandaviei obisnuieste sa razboiasca de cele mai multe ori mai ales pe cei ce au inaintat in rugaciune sau pe cei ce se sarguiesc in ea", spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Ei arata ca mai ales la ceasul rugaciunii acesta aduce toropeala in suflet si in trup, impingandu-l pe monah la somn: "Cand nu se face cantarea de psalmi, trandavia sufletului nu se arata. Iar cand se sfarseste pravila, atunci se deschid ochii", spune Sfantul loan Scararul. Dar "cand soseste vremea rugaciunii, iarasi se ingreuneaza trupul. Stand la rugaciune, ii scufunda pe calugari iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite".

Akedia se inrudeste cu tristetea atat de mult, incat traditia ascetica apuseana, al carei inspirator este Sfantul Grigore cel Mare, le pune laolalta, socotindu-le una si aceeasi patima. Traditia rasariteana insa face deosebire intre ele, privindu-le la doua patimi distincte.

Termenul a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de tradus in limbile moderne in chip simplu si complet in acelasi timp. Cuvintele "lene" sau "plictis", prin care el este adesea redat, nu exprima decat o parte din realitatea complexa desemnata de aceasta notiune.

Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar alaturi de acestea ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala, descurajare,6toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta - akedia impingandu-l pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit -, ingreunarea trupului, ca si a sufletului.

Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate lucrurile lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata. Akedia il face pe om nestatornic cu sufletul si cu trupul. Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un lucru la altul, indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul in care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, ratacind din loc in loc.

In general, ea impinge pe om sa caute cu orice pret intalnirea cu ceilalti. Aceste intalniri nu-i sunt, obiectiv vorbind, cu totul necesare, dar, tarat de patima, el le resimte ca atare, cautand pretexte "bune" pentru a le indreptati. Relatiile sale cu oamenii sunt cel mai adesea usuratice, intretinute prin vorbarie desarta, nascuta dintr-o curiozitate fara rost.

Se poate intampla ca akedia sa nasca in sufletul stapanit de ea un mare dezgust fata de locul unde sade; ii ofera motive ca sa fie nemultumit de el si-l face sa creada, in mod iluzoriu, ca in alta parte i-ar fi mai bine. "Il face sa tanjeasca dupa alte locuri, unde ar putea gasi mai usor cele de trebuinta". Akedia poate, de asemenea, sa-l faca pe om sa fuga de lucrurile pe care le are de implinit, mai ales de munca sa, de care il face sa fie nemultumit, impingandu-l sa caute alte activitati, care, crede el, ar fi mai interesante si l-ar face fericit...

Toate aceste stari legate de akedie sunt insotite de neliniste, care, alaturi de sila de toate, constituie o caracteristica fundamentala a acestei patimi. Demonul akediei ataca mai ales pe. cei dedicati vietuirii duhovnicesti; el incearca sa-i intoarca din caile Duhului, sa le impiedice in orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viata si mai ales sa-i departeze de la pravila si de la staruinta in nevointa ascetica, sa le tulbure linistea si nemiscarea care o inlesnesc. Astfel, Sfantul Ioan Scararul o prezinta ca pe o "lancezeala a sufletului, o moleseala a mintii in nevointa, o scarba fata de fagaduinta calugareasca". Ea il face pe monah "lenes si neinstare de nici o munca inauntrul chiliei, nemailasandu-l sa stea in casa si sa se dedea cititului". Robita de aceasta patima, mintea lui "devine lenesa si neputincioasa la orice lucrare duhovniceasca"; monahul ajunge trandav in tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai doreste bunurile viitoare si ajunge chiar sa dispretuiasca bunurile duhovnicesti. Toti Sfintii Parinti vad in akedie principala piedica in calea rugaciunii. Sfantul loan Scararul arata ca akedia, "lancezeala sufleteasca", este "plictiseala in citirea psalmilor..., neputincioasa in rugaciune". "Dracul trandaviei obisnuieste sa razboiasca de cele mai multe ori mai ales pe cei ce au inaintat in rugaciune sau pe cei ce se sarguiesc in ea", spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Ei arata ca mai ales la ceasul rugaciunii acesta aduce toropeala in suflet si in trup, impingandu-l pe monah la somn: "Cand nu se face cantarea de psalmi, trandavia sufletului nu se arata. Iar cand se sfarseste pravila, atunci se deschid ochii", spune Sfantul loan Scararul. Dar "cand soseste vremea rugaciunii, iarasi se ingreuneaza trupul. Stand la rugaciune, ii scufunda pe calugari iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite".

Jean Claude Larchet - Terapeutica bolilor spirituale - se poate citi in intregime la rubrica "carti ortodoxe" de pe acest site.