[TINERI PENTRU ROMANIA]

„CREDINŢA

În credinţă e sursa virtuţilor.
Nu există putere decât în convingere.
Un raţionament n-are tărie, un poem nu-i divin, un tablou nu-i frumos decât dacă mintea sau ochiul care le analizează sunt convinse că un anumit adevăr e ascuns în ele.

Un mic număr de soldaţi convinşi de priceperea generalului lor pot face minuni.
35.000 de greci îl urmează pe Alexandru şi cuceresc lumea.
Sparta crede în Licurg şi devine cea mai înţeleaptă dintre cetăţi.
Babilonul crede în măreţie şi măreţia i se aşterne la picioare.
Un oracol le spune romanilor că vor fi stăpânii lumii şi romanii devin stăpânii lumii.
Columb e singurul care crede într-un nou univers şi un nou univers iese din valuri.

Patriotismul, prietenia, dragostea, toate sentimentele nobile sunt şi ele un fel de credinţă. Iată de ce acei care nu cred în nimic, care consideră iluzii sentimentele nu vor săvârşi niciodată nimic măreţ, generos, ei nu cred decât în materie şi în moarte şi sunt nesimţitori ca prima şi reci ca ultima.

În vechime să fii credincios era o onoare.
Basarab, Mircea, Ioan Corvin, Ştefan, Mihai aveau credinţă în Dumnezeu şi cronicile noastre şi ale celor cu care au luptat pe câmpurile de luptă de la Posada, Rovine, Belgrad, Vaslui, Călugăreni spun şi azi cum erau aceşti oameni care-l cinsteau pe Dumnezeu şi jurau credinţă ţării şi naţiunii lor.

Cele mai strălucite virtuţi despărţite însă de Dumnezeu şi luate în simplele lor raporturi morale sunt foarte aproape de cele mai mari vicii. Dacă filozofii ar fi observat aceasta, n-ar fi trebuit să-şi dea atâta osteneală ca să stabilească limitele binelui şi răului. Creştinismul n-a avut nevoie, ca Aristotel, să inventeze o scară pentru a aşeza pe ea ingenios o virtute între două vicii, el a tranşat problema sigur arătându-ne că virtuţile nu sunt virtuţi decât dacă se întorc spre sursa lor, adică spre Dumnezeu. Acest adevăr are o valoare certă dacă aplicăm credinţa existenţei omeneşti prin intermediul ideilor religioase.

Din credinţă se vor naşte virtuţile naţiunii fiindcă, aşa cum spun înţelepţii, un Dumnezeu care răsplăteşte şi pedepseşte e cel mai puternic sprijin al moralei. Morala e acel set de reguli de comportament care, respectate, permit unei naţiuni să fie viguroasă şi să dăinuie.

În sfârşit dacă folosim credinţa aşa cum se cuvine, dacă o vom întoarce în întregime spre Creator, dacă vom face din ea ochiul intelectual prin care vom descoperi minunile Împărăţiei Cerurilor şi lumea reală, dacă ea ne dă aripi sufletului pentru a ne ridica deasupra suferinţelor vieţii, vom fi obligaţi să recunoaştem că în cărţile sfinte nu s-a exaltat suficient de mult această virtute când s-a vorbit despre minunile ce se pot înfăptui cu ea. Credinţă cerească, credinţă alinătoare tu faci mai mult decât să muţi munţii, tu ridici poverile copleşitoare care apasă pe trupul şi sufletul omului.” – Mihail Gh. Bujor (Ghebu) după Francois Rene de Chateaubriand