Monseniorul Lefébre a vizitat diferite tari catolice unde a tinut conferinte īmpotriva reformelor Conciliului Vatican II si unde, tot fara a cere consimtamīntul episcopilor diocezelor respective, a hirotonit preoti īn cadrul Fraternitatii Sacerdotale pe care a fondat-o, si a condus trei seminarii: la Econ (Elvetia), la Armanda (Michigan, SUA) si Zeitskop (Germania)[4]. Īn anii care au urmat, schisma s-a aplanat, īntrucīt nu avea un fundament dogmatic, iar atitudinea episcopului a fost mult criticata.
O situatie mai grava si de o īntindere mai mare zdruncina Biserica Catolica din cauza unei credinte īndoielnice pe care o manifesta o parte a clerului, care lasa sa planeze asupra credinciosilor tot felul de dubii fala de adevarurile fundamentale ale credintei crestine: pacatul originar este contestat; descendenta neamului omenesc dintr-un singur cuplu este pusa la īndoiala; la fel, fecioria Mariei ca Nascatoare de Dumnezeu; ridicarea la cer a Mīntuitorului este privita ca o imagine si nu ca o realitate; Iisus este considerat doar un profet etc.
Asemenea grave abateri au fost consemnate īntr-un amplu document al traditionalilor catolici francezi, constituiti īn asociatia religioasa Credo, prezentat adunarii plenare a episcopilor francezi īn 1976 si publicat ulterior īn lucrarea Les Fumées de Satan. Din acelasi document reiese si felul delasator īn care se savīrseste liturghia si modul scandalos īn care se administreaza Euharistia, oferita celor nespovediti, celor de alte confesiuni sau celor bolnavi, prin expedierea Sfintei Īmpartasanii prin ramburs postal.
Din cauza īndepartarii Bisericii Catolice de la adevarata traditie si spiritualitate a dreptei credinte, au aparut īn aceasta Biserica si mari anomalii fata de Sfīnta Taina a spovedaniei. Īn anumite cazuri, se dau, īn masa, dezlegari depline de pacate sau se pronunta, tot īn masa, excomunicari din motive politice, īncalcīndu-se adevaratele orīnduiri bisericesti. Asa s-a īntīmplat sub pontificatul papei Pius al XII-lea, cīnd cetatea Vaticanului a anuntat ca slujba de Pasti a acelui an va fi radiodifuzata, iar papa va da binecuvīntarea Urbi et Orbi de la balconul bazilicii Sf. Petru, cu proclamarea iertarii depline a pacatelor tuturor acelora care vor asculta, īn acea piata sau la posturile de radio, cuvīntarea din acea zi de Pasti. Īn acest fel, zeci de milioane de ascultatori ale acelei emisiuni se puteau considera absolviti de toate pacatele, fara nici o prealabila cercetare a cugetului, fara nici o rugaciune de pocainta, fara o marturisire de pacate si fara nici un eventual canon. Taina spovedaniei era cu totul abolita!
Cu o aceeasi gresita īntelegere a duhovniciei s-a dat si decretul papal din 13 iulie 1940, cīnd acelasi papa, Pius al XII-lea, a aprobat hotarīrea Congregatiei Sfīntului Oficiu de a excomunica ipso facto din sīnul Bisericii Catolice orice persoana care ar face parte din partidele comuniste si muncitoresti sau care le-ar arata acestora simpatie. Aceasta hotarīre drastica pare aparent justificata, īn masura īn care se refera la persoane care īsi īnsusesc o ideologie care Īl reneaga pe Dumnezeu. Īnsa īn realitate exista multi comunisti care nu sunt comunisti de fapt. Multi din acestia s-au pomenit a fi membri de partid fara sa li se ceara adeziunea. Asa s-a īntīmplat, īn tarile rasaritene subjugate comunismului, cu toti socialistii varsati din oficiu īn rīndurile partidului marxist.
Ca urmare, daca comunismul este ateu, nu īnseamna ca toti comunistii sunt atei. Si daca sunt comunisti necredinciosi, nu īnseamna ca sunt si lepadati de Dumnezeu. Caci nu aceeasi vina o poarta necredinciosul care nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, si credinciosul care, cu buna stiinta, s-a lepadat de Hristos! Proorocul David, insuflat de Duhul Sfīnt, spune: Domnul cerceteaza pe ce1 drept si pe cel necredincios; iar pe ce1 ce iubeste nedreptatea īl uraste sufletul Sau (Ps. 10, 5). Necredinciosii pot deveni credinciosi, ba chiar credinciosi ferventi, dar iubitorii de faradelege sunt izgoniti de Dumnezeu pe drumul pierzaniei, indiferent daca sunt sau nu comunisti.
*
|