[IonelS]

În ceea ce priveste împartirea si folosirea în comun a bunurilor, aceasta a reprezentat o experienta trecatoare în primii ani ai Crestinismului, dar care nu a dainuit din pricina conditiilor în care s-a desfasurat viata. Cît despre stradania acestor harismatici de a duce o viata dupa Evanghelie, ea este sincera si vrednica de lauda, daca acest imbold nu ar fi o momeala a celui viclean.
Cu toate acestea, Înaltul Pontif si sfetnicii sai au girat miscarea harismatica, au binecuvîntat-o, au încurajat-o si au considerat-o un noroc a1 Bisericii!
Fapte tulburatoare, de alta natura, se petrec în sînul Bisericii Catolice si ca urmare a unor ciudate initiative ale Vaticanului fata de lumea protestanta. Astfel, pentru a complace protestantismului în scop propagandistic, Biserica Romano-Catolica a ridicat problema eventualei reconsiderari a lui Martin Luther. În acelasi sens, cardinalul Willebrands, presedintele Secretariatului pentru Unitatea Crestinilor de pe lînga Vatican, cu prilejul adunarii protestante din anul 1970, de la Evian, a facut chiar elogiul marelui reformator. Aceasta neasteptata iesire din partea unei asemenea marcante autoritati catolice a produs o vie reactie în unele cercuri clericale romane care, în frunte cu monseniorul Francesco Spadaforo, l-au calificat pe ilustrul cardinal drept eretic.
Actiuni misionare de o orientare spirituala cu totul gresita s-au manifestat, în ultima vreme, în Catolicism, si fata de mozaism, în vederea convertirii evreilor la Crestinism. În acest scop, cautînd sa li se niveleze drumul pentru a-i apropia de Biserica si a le usura - dupa parerea Vaticanului - accesul la botez, s-a mers cu cedarile pîna la masluirea unor adevaruri evanghelice si istorice[10]. Ca urmare, s-a înteles sa se atenueze cît mai mult raspunderea pe care o poarta evreii, ca neam si ca indivizi, pentru rastignirea Mîntuitorului, pacat pe care Hristos nu l-a iertat, ci mai greu l-a acuzat. Aceasta nu înseamna însa ca o discriminare cu caracter antisemit ar fi cît de putin justificata, ci dimpotriva, ar fi foarte reprobabila. Caci fiecare om este o parte din umanitatea în care se reflecta Divinitatea, si el trebuie iubit cu dragostea cu care Hristos S-a jertfit pentru el. Dar de la aceasta atitudine crestina, fata de care se cuvine toata întelegerea evanghelica, si pîna la a se arata îngaduinta fata de spiritul antihristic al iudaismului sau pîna la a minimaliza uciderea sacrilega, savîrsita în numele întregului neam evreiesc si al urmasilor sai, este o distanta enorma. Caci blestemul cu care au fost blestemati preotii si poporul apasa si azi pe fiecare evreu care continua sa se lepede de Hristos si sa-I huleasca numele.
Un asemenea punct de vedere, cu care Biserica Ortodoxa nu va putea fi niciodata de acord, este pe cît de gresit, pe atît de primejdios, prin capitularea în fata iudaismului, ca rezultat al infiltratiilor masonice în mijlocul ierarhiei catolice. O asemenea atitudine lasa usa deschisa si altor posibile concesii care se vor face Masoneriei si angajeaza la raspunderi foarte grave ierarhia Bisericii Catolice.
Pretentia ca evreii sa fie absolviti de învinuirea uciderii lui Hristos a fost ridicata, în mai multe rînduri, chiar din mijlocul cercurilor iudaice[11]. În anii din urma, seful rabin din Romînia spunea: În loc de a îmbratisa cu dragoste si recunostinta poporul care pastreaza curat si nealterat stravechiul Legamînt, s-a soptit mereu, fie cavalerilor îmbracati în armura de cruciati, fie monahilor învesmîntati în sutana, fie taranului nestiutor, ca acest popor e vinovat de deicid. Rîuri de sînge au curs de pe urma acestei absurde îmbinari de notiuni, care admite ca Dumnezeu poate fi ucis si dezminte însasi versiunea faptelor, asa cum este ea narata de Scriptura cea noua. (...) Trebuie sa rasune un zguduitor si universal Pecavi care sa puna capat absurdelor nascociri ale unui dramatic trecut si sa puna bazele unei înfratiri[12].
Deci conform acestui punct de vedere, propriu iudaismului, nu evreii ar trebui sa se pocaiasca pentru nelegiuitul lor sacrilegiu, ci crestinii ar trebui sa recunoasca pacatul, printr-un zguduitor si universal Pecavi. Ca un ecou întîrziat de acum doua mii de ani, al învinuirilor aduse de marele preot de atunci împotriva lui Hristos, patrunde acum glasul sefului rabin Moses Rosen împotriva crestinilor care nu s-au pocait pentru absurdele lor nascociri despre cei care L-au rastignit pe Domnul.
Cînd Iisus a fost dus spre judecata în fala lui Pilat, arhiereii si batrînii au atîtat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. (...) Toti au raspuns: Sa fie rastignit! A zis iarasi Pilat: Dar ce rau a facut? (...) Nevinovat sunt de sîngele Dreptului acestuia. Voi veti vedea. Iar tot poporul a raspuns si a zis: Sîngele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! (Mt. 27, 20-25). Iar cînd, la locul numit Cîpatîna, Iisus a zis: Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac, El se referea la ostasii romani - pagîni si inconstienti, care împlineau ordinul executiei, fara sa-si dea seama de cele ce faceau - iar nu la acei care i-au cerut rastignirea si si-au luat asupra lor si a copiilor lor Faradelegea acestui sacrilegiu. De n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, pacat nu ar avea; dar acum n-au cuvînt de dezvinovatire pentru pacatul lor (In. 15, 22). De nu as fi facut întrei ei lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat nu ar avea; dar acum M-au si vazut si M-au urît si pe Mine si pe Tatal Meu (In. 15, 24). Iar lui Pilat, Iisus i-a raspuns: De aceea cel ce M-a predat tie mai mare pacat are (In. 19, 11).