Să vedem încă un exemplu care demonstrează aberația susținută de secta adventistă: "Moartea nu este o definitivă nimicire; ea este numai o stare de inconștiență temporară în timp ce persoana așteaptă învierea."
"Și când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o. Și strigau cu glas mare și ziceau: Până când, Stăpâne sfinte și adevărate, nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru, față de cei ce locuiesc pe pământ? Și fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veșmânt alb și li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puțină vreme, până când vor împlini numărul și cei împreună-slujitori cu ei și frații lor, cei ce aveau să fie omorâți ca și ei." (Apocalipsa 6:9-11)
Iată cum urlă efectiv sectarii adventiști pe pagina lor Prototeologia: "Odihna martirilor - adormirea in moarte din care doar învierea îi va trezi."
Ceea ce însă demonstrează citatul din apocalipsă este că respectivii martiri înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu nu sunt inconștienți, pentru că dacă ar fi inconștienți atunci nu ar putea să strige cu glas mare către Dumnezeu, faptă care evidențiază mai mult decât evident starea lor de conștiență chiar și în moarte fiind, pentru că dacă ar fi inconștienți așa cum pretinde teoria mincinoasă a sectei "profetice" atunci nu ar putea să strige conștient cu glas mare către Dumnezeu.
Tot pe pagina sectară PT sectarii scriu: "Proto-Teologia insa afirma ca omul cand moare nu mai poate sa faca toate aceste lucruri. Un mort nu mai vede, nu mai aude, nu mai simte, nu se mai deplaseaza si nu mai comunica. Aceasta este teologia ancestrala evreilor si a primilor crestini. "
Ori aceasta este mai mult decât evident o minciună contrazisă de sfânta scriptură care relatează foarte clar că martirii înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu strigau cu glas mare și ziceau: Până când, Stăpâne sfinte și adevărate, nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru, față de cei ce locuiesc pe pământ ?. Sectarii adventiști susțin însă că oamenii nu mai comunică, însă sfânta scriptură arată contrariul prin faptul că martirii respectivi comunicau în stare de conștiență cu Dumnezeu. Deci, încă o dovadă scripturistică (nu fripturistică) că teoria "sectarilor profetici adventiști" este mincinoasă și împotrivitoare adevărului revelat în sfânta scriptură.
|