[doctor_faustus]

4. Participarea în "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi dialogurile cu protestanţii.


În ceea ce priveşte "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi în general dialogurile teologice cu diferitele confesiuni protestante, luteranism, anglicanism, reformaţi şi aşa mai departe, s-a arătat că situaţia este la fel de tristă, dacă nu chiar mai mult. Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a fost umilită şi banalizată prin participarea la "Consiliul Mondial al Bisericilor," şi statutul Bisericii a fost redus şi înjosit la a fi doar o porţiune, o parte, a unei adunări de erezii şi schisme cu mulţi membri. Această "reducere aritmetică" a făcut-o practic inexistentă în ceea ce priveşte votarea şi astfel a eliminat posibilitatea ca ea să aibă o voce hotărâtoare în diferitele adunări. Chiar mai mult, aceasta a încurajat pe protestanţii liberali să introducă şi să discute teme care neagă însăşi Evanghelia şi Tradiţia Bisericii, şi chiar creştinătatea însăşi. Astfel de teme includ hirotonirea femeilor, căsătoria homosexualilor şi participarea în diferite exprimări de credinţă şi închinare păgâno-animistice.

Această apostazie a protestanţilor de la credinţa şi viaţa creştină dovedeşte în mod incontestabil că presupusa mărturie a credinţei ortodoxe prin participarea în dialogurile teologice este un mit şi o închipuire. Reacţia la apostazia protestanţilor a fost aceea că multe Biserici Ortodoxe au luat hotărâri definitive şi irevocabile de a se retrage din "Consiliul Mondial al Bisericilor" şi din dialogurile teologice. Prima Biserică care a făcut acest pas a fost Mama Bisericilor, străvechea şi venerabila Patriarhie a Ierusalimului, căreia i-au urmat Biserica Georgiei şi Biserica Bulgariei, şi alte Biserici Ortodoxe au înclinat spre retragere de asemenea. Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe a decis în iunie 1997 să se retragă din "Consiliul Mondial al Bisericilor;" din păcate, această decizie nu a fost pusă în practică. Biserica Ciprului, de asemenea, într-o adunare a Sfântului ei Sinod, a fost împărţită în două referitor la retragerea ei sau nu, şi doar greutatea votului arhiepiscopului a pecetluit hotărârea de a rămâne în "Consiliul Mondial al Bisericilor" în speranţa de a evita consecinţele politice negative pentru poporul insulei. Sub fosta ei conducere Biserica Greciei a simţit de asemenea o mare îngrijorare şi nelinişte pentru continuarea participării, după cum a făcut şi Biserica Rusiei, unde îngrijorarea a ajuns chiar în rândul credincioşilor.

Aceste progrese din rândul ortodocşilor, care demonstrează (şi ar fi arătat şi mai limpede dacă ar fi fost duse la îndeplinire) că Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească continuă să fie martorul şi paznicul credincios al credinţei şi vieţii ortodoxe, a fost oprită de gândul, şoptit de străvechiul şi vicleanul vrăjmaş al mântuirii, că unitatea inter-ortodoxă [asupra acestui lucru] nu trebuie ruptă, că hotărârea ar trebui luată împreună, de către toate bisericile, în ciuda bine-cunoscutului fapt că hotărârea de a participa nu a fost niciodată luată la unison; fiecare biserică a luat hotărârea singură. Doamne feri ca Sfinţii Părinţi şi sinoadele ortodoxe să fi aşteptat să ia hotărâri împreună cu ereticii sau cu prietenii ereticilor sau cu cei înclinaţi spre erezie.

Astfel, la cererea bisericilor Serbiei şi a Rusiei, la iniţiativa Patriarhiei Ecumenice a fost convocată "Adunarea inter-ortodoxă" din Tesalonic (29 aprilie-2 mai 1998), care a îngheţat toate progresele asupra acestui lucru. Într-adevăr, ea a recunoscut dreptul [bisericilor] de a se opune şi de a lua hotărâri, însă a făcut un apel ca ele să rămână în Consiliul Mondial al Bisericilor în nădejdea că lucrurile se vor îmbunătăţi. Anunţul recunoaşte că "după un întreg secol de implicare ortodoxă în mişcarea ecumenică şi jumătatea de secol de participare în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu poate fi afirmat că s-a făcut vreun progres mulţumitor în dialogurile multilaterale dintre teologii creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi a devenit mai mare din pricina sporirii anumitor tendinţe [limbaj inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturilor "minorităţilor sexuale", sincretismul religios] în sânul anumitor confesiuni protestante."

Pentru a da acestei hotărâri greşite o îndreptăţire teologică şi pentru a pune la dispoziţie argumente ecumeniştilor şi ecumenizanţilor, cât şi pentru a împăca neliniştea Bisericilor Ortodoxe, la Tesalonic, în iunie 2003, a fost întrunit un "Simpozion academic internaţional", avându-l ca participant pe Înalt Preasfinţia sa Hristodul Arhiescopul Atenei şi a toată Grecia. Deşi ţinută oficial sub egida Facultăţii de Teologie, în realitatea simpozionul a fost sponsorizat doar de anumiţi profesori ecumenişti ai acelei Facultăţi şi de către "Consiliul Mondial al Bisericilor," care şi-a trimis reprezentanţii. Încă o dată a fost întărit mitul potrivit căruia credinţa ortodoxă este mărturisită. În concluziile acestui simpozion, teologia ortodoxă este pusă sub semnul întrebării şi poziţia ei referitor la hirotonirea femeilor este călcată în picioare, în timp ce tradiţia canonică liturgică a Bisericii în ceea ce priveşte rugăciunea în comun [cu ereticii] este răsturnată. Hotărârile conferinţei vorbesc despre "slăbiciunea argumentelor teologice ortodoxe împotriva hirotonirii femeilor." În privinţa rugăciunii în comun se înaintează părerea că "singura rugăciune în comun interzisă explicit este rugăciunea euharistică." Într-adevăr, concluzia trasă din aceste poziţii este aceea că, de vreme ce suntem lipsiţi de argumente în ceea ce priveşte hirotonia femeilor, şi că rugăciunea în comun este îngăduită - cu acea singură excepţie - retragerea anumitor Biserici Ortodoxe din "Consiliul Mondial al Bisericilor a fost greşită şi de nesusţinut teologic. Pe această bază, participanţii la conferinţă au lansat un apel către Bisericile Georgiei şi ale Bulgariei de a se întoarce "la larga şi universala familie ecumenică." Acest argument teologic în întregime neîntemeiat şi superficial a fost acceptat, s-ar părea, de către Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia, care a fost prezent la şedinţe şi care a declarat - fără sprijin sinodal - că vede că "şansele Bisericii noastre (Bisericii Greciei) de a se retrage din WCC sunt tot mai mici."

În privinţa acestor două chestiuni foarte importante - hirotonirea femeilor şi rugăciunea în comun cu heterodocşii - actuala "Conferinţă teologică inter-ortodoxă" a adus, în contrast, o argumentare copleşitoare, prin multe lucrări şi discuţii relevante, care au consolidat şi întărit imposibilitatea hirotonirii femeilor în Biserica Ortodoxă şi interzicerea de către sfintele canoane a oricărui fel de rugăciune în comun [cu ereticii], şi nu doar euharistică. Ne rugăm pentru heterodocşi, ca să se întoarcă la Biserică; cu toate acestea, nu ne rugăm cu heterodocşii.