[doctor_faustus]

7. Adevăratul dialog şi premizele lui


În concluzie, în ceea ce priveşte dialogurile teologice, a fost întărit faptul că Biserica nu evită dialogurile. Biserica este deschisă tuturor şi îi cheamă pe toţi să vină la Ea şi să fie mântuiţi. Aceasta este premiza necesară şi condiţia de neîncălcat a oricărui dialog: adevărul mântuitor al Bisericii nu este supus discuţiei şi dezbaterii. În cazul în care heterodocşii nu sunt în stare să înţeleagă acest cadru mântuitor, sau îl neagă, durata dialogului nu ar mai trebui prelungită, ci mai degrabă păstrându-se în limitele de timp necesare, după cum au făcut Sfinţii Părinţi la sinoade, dialogul ar trebui întrerupt. Aceasta urmează pildei Mântuitorului Însuşi cu cei ce nu vroiau să înţeleagă învăţătura Lui şi deveniseră nemulţumiţi: "Nu cumva şi voi vreţi să vă duceţi?"[8] Aceasta este singura nădejde că heterodocşi îşi vor da seama de înşelarea lor, astfel că şi ei să răspundă astăzi la fel Bisericii - care este Hristos prelungit de-a lungul veacurilor: "Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice."[9] Această atitudine exemplară şi memorabilă a fost ţinută de Patriarhul Ieremia al II-lea (Tranos) în cel de-al treilea său "Răspuns" (1581) al dialogului cu teologii protestanţi din Tubingen. Când a înţeles că ei stăruie în înşelarea lor şi refuză să primească învăţătura Sfinţilor Părinţi - "luminătorii şi teologii Bisericii" - el a încetat corespondenţa cu ei şi i-a lăsat să meargă pe calea lor: "Astfel, din partea voastră, vă rugăm să ne sloboziţi de grijile acestea. Astfel, mergeţi pe calea voastre; nu ne mai scrieţi în ceea ce priveşti dogmele; dar dacă ne scrieţi, scrieţi-ne doar de dragul prieteniei."[10]

La conferinţă s-a subliniat faptul că metodologia de a purta dialoguri întemeiată nu pe diferenţe, pe ceea ce desparte, ci mai degrabă pe asemănări, pe ceea ce uneşte, este nesănătoasă, neîndreptăţită şi unică în întreaga istorie a Bisericii. Ce sens are să discutăm lucrurile pe care le primim şi asupra cărora suntem de acord? Doar mascăm diferenţele şi slujim altor interese; ascundem prăpastia şi îi liniştim pe eterodocşi, precum şi uşurăm eforturile de prozelitism în defavoarea ortodocşilor. Este, de asemenea, necesar ca fiecare şi toate deciziile luate în legătură cu relaţiile cu heterodocşii să aibă aprobare sinodală, ca întreg trupul Bisericii să fie informat, de vreme ce există o lipsă serioasă de sinodalitate adevărată.

În cele din urmă, participanţii la conferinţă au salutat şi au lăudat gândirea acelor Biserici Ortodoxe care s-au retras sau intenţionează să se retragă din "Consiliul Mondial al Bisericilor" cât şi din dialogurile teologice. Această este cel mai limpede exprimat în istorica şi foarte ortodoxa scrisoare a Bisericii din Ierusalim din 22 iunie 1992 adresată celorlalte Biserici autocefale, în care vestea că întrerupe dialogul teologic "cu heterodocşii în general, convinsă că dialogul nu este doar ne-avantajos, ci chiar păgubitor atât pentru Biserica Ortodoxă în general, cât şi pentru Sfânta Biserică a Ierusalimului în particular."