8. De la sincretism inter-creștin, la sincretism inter-religios
8. De la sincretism inter-creștin, la sincretism inter-religios
S-a mai stabilit de asemenea că ecumenismul, după succesul realizat în dialogurile inter-creștine prin producerea unor idei precum "teoria ramurilor", "biserici surori" și "teologie baptismală," a trecut deja la următorul obiectiv "New Age": unitatea inter-religioasă. În aceasta se poate întâlni ideea cu adevărat demonică că Hristos nu este singura cale de mântuire, viața, lumina și adevărul; ca celelalte religii sunt căi spre mântuire, astfel ca în cele din urmă religia unită a lui Antihrist să poată fi impusă în contextul globalizării și a Noii Ordini Mondiale. Adunările și dialogurile inter-religioase, cel mai adesea sprijinite de conducătorii creștini, inclusiv unii ortodocși, au dus la un sincretism intolerabil; ele constituie o negare a Evangheliei și o jignire la adresa Sfinților Mucenici și Mărturisitori ai credinței, a căror mucenicie și mărturisire a unicului și singurului adevăr este răpită de orice înțeles, în timp ce mucenicii înșiși sunt transformați în "fundamentaliști" ignoranți.
|