of... i-am dus cartea "Tinerii,familia si copiii nascuti in lanturi" de Arsenie Boca

Mai demult i-am citit despre post din cartea asta. Acum i-am zis ce cuprinde, adica temele principale. Din start mi-a zis ca n-o citeste si punct.El e si pe principiul ca citeste numai carti tehnice ca doar alea sunt utile, si acum vin eu cu o carte, care mai e si despre religie... L-am rugat sa ma lase sa i-o citesc eu. M-am gandit ca ia ceva timp dar daca intelege ceva e bine. Dupa vreo 2-3 pagini m-a oprit.

Am incercat sa-i explic ca judecata omului de capul lui e facuta cu simturile, si simturile vin din carne. E ca si cum te-ai uita la o bucata de carne si ai intreba-o ce si cum sa faci, ca trupul e un hoit stricacios, ca suntem pamant, si-n pamant ne intoarcem, si ca viata e asa de scurta ca trebuie sa facem ce e bine, in clipa mortii o sa ni se para viata asa de scurta, (cum pomenea parintele Cleopa... nu mai tin minte despre cine), c-o sa ni se para ca din pantecele mamei am cazut in mormant.

Nu cred ca "auzit" cu adevarat nimic din ce i-am zis. I-am explicat si ca il iubesc, si daca vreau viata asta ortodoxa nu inseamna ca el nu conteaza, dimpotriva (si i-am citit din cartea aceea despre casatorie si iubirea dintre sotzi, de ce nu trebuie sa inlocuim comuniunea cu senzualitatea,etc)...

S-a pun in pat si a inceput sa planga... cred ca se abtine sa vorbeasca prea mult ca sa nu ma jigneasca sau sa spuna ceva urat despre religie. Spune ca nu crede, si ca nu vrea ca viata sa-i fie afectata de religie, ca i se pare o prostie ce spun, etc.
I-am zis ca nu vreau sa ne despartim. Si nu vreau, mi-ar fi greu, e ca si cum as ramane fara o mana, sau mai rau. Un an si ceva poate nu e mult, dar nici putin... a avut timp sa inceapa sa faca parte din viata mea ca un fel de ruda apropiata, nu stiu cum sa explic bine. Am vorbit despre familie, copii, despre cum vrea mansarda si alte chestii de-astea. Si serios, nu vorbe-n vant, pt ca se tine de cuvant. Familia mea il place, totul e bine, efectiv totul e bine, singurul defect care ma deranjeaza e ca nu crede in Dumnezeu. Si daca ne-am cununa religios, cel mai probabil tot in desfranare am trai, daca nu-si schimba felul de a gandi sa vada lucurile clar, nu cu simturile...
E si vina mea ca am ingaduit ca relatia sa ia o turnura gresita din start, recunosc, trebuia sa fac totul bine de la inceput. Dar vreau sa indrept lucurile...

Dupa toata discutia asta despre ortodoxie si desfranare si familie... am adormit amandoi plangand stand imbratisati. Nu stiu ce sa cred, nu stiu cat timp va trece pana va lua o decizie. Eu nu vad nici o problema sa fin in continuare impreuna, sa petrecem timp, etc... dar fara sa mai traim in pacat ca inainte. Daca nu intelege motivele o sa se sature la un moment dat si-o sa puna singur punct. Nu vrea sa ne despartim. Si nici eu nu vreau. Dar daca el nu vrea sa facem lucrurile cum trebuie... nu stiu ce o sa se intample in continuare. Maine seara ne vedem iar... poate ii da Dumnezeu un gand bun si rasfoieste macar cartea pe care i-am lasat-o.

Dupa Sf.Maslu, maine, o sa vorbesc cu un preot sa vad cand ma poate spovedi.