[vsovivi]

În prealabil postat de Pr.Gheorghe

Nichita Stanescu
Râsu' plânsu'

Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate ...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublând nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufneşte când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul
neinventaţilor regi.



Cujetă, tata, cujetă, că d-aia exişti!

Dar răspunsul e simplu, dacă m-ai îndemnat să răspund la ghicitoarea lui Nikita...

Păi ea e.

Şi dacă tot n-ai priceput remarca mea de mai sus, atunci mai încearcă odată. Şi n-ai să te superi pricepând doar dacă nu ai băut deja o cafea prea dulce... până şi dumneata Tăticule.

Dar hai să-ţi traduc tot cu o poezevă de Nikita:

''Un soldat...

Un soldat ţinându-se cu mâinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mâinile încleştate
se ţine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul şi altul,
şi-aşa până-n miezul pământului.

Eu mă las s-alunec pe şirul lor
ca pe-o frânghie,
şi-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie faţa.

Şi-alunecând, îmi zgârie pieptul
şi-alunecând, alunecând, îmi sfâşâie
fâşii de carne,
şi-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.

Când în sfârşit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.
În timp ce dorm, fâşiile smulse
se-ntorc de sus şi mă-nvelesc.
M-ajunge din urmă şi sângele pierdut,
şi durerea.

Deschid ochii, mă uit.
Coloana de soldaţi, nu se mai vede.
Probabil că vântul a-mpins-o
cu nor cu tot, în altă parte.''

Înrolaţi-vă-n Domnul!!!