Veti gasi aceasta carte a Sfantului Ioan Iacob Hozevitul (editia necenzurata), aparuta sub ingrijirea ieromonahului Ioanichie Paraiala, ucenicul Sfantului si editata la editura Patriarhiei Ierusalimului in 1999, tradusa si in limba romana, cu o prefata scrisa de IPS Mitropolit al BOSVR Silvestru Onofrei - pentru editia in limba romana (de mentionat ca aceasta prefata nu a fost scrisa special ptr. aceasta carte, IPS Mitropolit trecand la Domnul in 1992).
Descarcare:
http://sfioaniacobhozevitul.files.wo...catre_sion.pdf
Citez cu ingaduinta voastra una din poeziile Sfantului - va rog din suflet, cititi-o cu atentie si desprindeti concluziile de rigoare. Poezia se numeste "O Jertfa Neobisnuita":
O JERTFĂ
NEOBISNUITĂ
Împrejurul Mânăstirii
De la Muntele Sinai
Nu erau păgâni ca astăzi,
Peste tot crestini vedeai.
Când a fost robit Sinaiul
De păgânii saracini,
S-a vărsat urgie mare
Contra bieŃilor crestini.
Carii si-au păzit credinta
Au murit ca mucenici,
AlŃii (vai) prin lepădare
S-au crutat de inamici.
Un crestin din cei cu râvnă
Si prea bine credincios,
Căuta să-si scape viata
Într-un loc prăpăstios.
Mort, sau teafăr, mi-i totuna
(Cugetă bietul crestin),
Numai să-mi păzesc credinta
Si să scap de saracini.
Dar nevasta lui văzându-l
Apucatu-l-au de strai
Si plângând striga cu jale:
Unde fugi bărbate, stai!
Cauti numai tu scăpare,
Dar pe mine cum mă lasi
Între liftele păgâne
Cu sărmanii copilasi?
Sunt femeie, fire slabă,
Oare cum te-ai îndurat
Să mă lasi pe mâini streine,
Nu ti-i frică de păcat?
Dacă mai rămân în viată
Răii mă vor necinsti
Si spre lepădarea Legii
Ei pe toti ne vor sili.
Iar de vrei să fugi acuma,
Rogu-te să mă jertfesti
Dimpreună cu copiii
Si pe urmă liber esti ...
După cum ducea la moarte
Avraam pe fiul său,
Fă-ne si pe noi acuma
Jertfă pentru Dumnezeu.
Rugămintile femeii
Pe bărbat l-au biruit
Si dorinta ei fierbinte
Într-o clipă s-a plinit.
Copilasii cu nevasta
Si-au plecat grumajii lor,
Căci vedeau în spada mortii:
Scutul cel mântuitor.
Moartea lor a fost primită
De Stapânul Savaot
În Jertfelnicul din ceruri
Ca o ardere de tot.
Neavând acuma grijă
De nevastă si copii,
Sta ascuns crestinul nostru
Prin (prăpăstiile) pustii.
Rătăcind el ani de zile
Ca un om sălbăticit
Un fior de îndoială
Îl făcea nedumerit.
Cam asa zicea în sine
Si se tânguia mereu:
Oare este primită
Jertfa mea la Dumnezeu!
Domnul însă mângâindu-l
Îndoiala i-a gonit,
Când i-a arătat si vremea
Fericitului sfarsit.
Deci mergând la Mânăstire
Petrecea în rugăciuni
Si uda cu râu de lacrimi
Sfintele "Închinăciuni".
Când a fost bolnav de moarte
El vedea cum vin din Rai
Să-l întâmpine cu cinste
"Mucenicii din Sinai".
Unii îl chemau pe nume
Si cu drag îl sărutau,
AlŃii felurite daruri
Pentru dânsul aduceau.
Cum ar merge la o nuntă
(Spun cucernicii Părinti)
A trecut din lumea asta
Întovărăsit de Sfinti.
Până azi se pomeneste
În soborul Sinait
Despre jertfa cea streină
A acestui fericit.