Am aflat și eu puțin mai multe detalii. În primul rând, trebuie ajuns în comuna Comănești.
Dacă sunteți din București, atunci din câte spune antoniap, există microbuze care merg direct la Comănești. Dacă sunteți de altundeva, încercați să căutați autobuz sau microbuz care ajunge în Comănești, cu toate că nu prea cred să fie. În București există, dar în celelalte orașe nu sunt sigur.
S-ar putea să existe tren care oprește și în stație la Comănești, dar n-aș folosi trenul în locul vostru. Pentru mine, din Brașov, ar trebui să iau personalul până în Ploiești Sud și de acolo alt personal care oprește la Comănești, dar asta ar dura cel puțin 9 ore, aș ajunge la 20:00 seara. E ridicol pentru o distanță atât de scurtă.
Așadar, cel mai bine ar fi să ajungeți mai degrabă la Bacău, fie cu trenul, fie cu autobuz sau microbuz. Mai bine cu autobuzul că e mult mai rapid și convenabil.
Din autogara Bacău trebuie ajuns în Moinești. Există microbuze la unele ore, dar s-ar putea să nu vi se pară convenabil (s-ar putea să trebuiască să așteptați etc.). Se pot găsi, însă, ocazii (adică oameni care merg cu mașina proprie), care merg la Moinești și costă cam 7 sau 8 lei drumul.
Apoi din Moinești se ia microbuz până în Comănești, care costă cam 2 lei. Apoi din Comănești se ia tren până într-un sătuc dar nu-i cunosc numele exact. Preluci s-ar putea. De acolo se merge 2 km pe jos până la mănăstirea Diaconești (există semne care indică drumul spre mănăstire)
Voi ști exact cum se numește sătucul unde trebuie coborât cu trenul din Comănești diseară.
Nu-mi mulțumiți mie, mulțumiți-i lui Cristi din Moinești.
Citat:
În prealabil postat de Casiana
0234 382 570 Manastirea Diaconesti.
|
Mulțumim pentru informații. :)