Citat:
În prealabil postat de penticostalulmantuibil
Sa incercam sa ne lepadam de astfel de laudarosenii!
Un crestin laudaros e o contradictie de termeni.
In afara de asta ceea ce sugerati nici nu este conform cu adevarul.
Daca ar fi sa vorbim despre marile ramuri crestine, ele toate au facut parte din aceeasi Biserica Primara.
La inceput s-au despartit Monofizitii, apoi a urmat Ortodocsii si Catolicii si, mai tarziu Protestantii. Toate insa s-au despartit din aceeasi Biserica. Care dintre ele traieste crestinismul primar o stie, probabil, doar Dumnezeu.
Eu cred ca a ne lauda mereu persoana sau biserica, incercand sa le injosim pe celelalte, nu e atitudine care ne face cinste.
|
Domnule nu sunt laudarosenii. In anul 1757 cand a avut loc traducerea din greaca veche in slavona facuta de Sfantul Paisie nu existau sectele care au aparut acum in anii de pe urma.
Istoria ne explica clar cine si cum s-a despartit. Ortodoxia nu s-a scindat ci a continuat sa fie Biserica Primara, pastrandu-si tot ceea ce a lasat Hristos. Catolicii sunt cei care au dorit modificari, aducerea lucrurilor noi si practici noi in sanul Bisericii si acesta a fost motivul pentru care a ales sa se desparta. Din catolici apoi s-au faramitat zeci si zeci de ramuri. Din ortodocsi nici una.
Monofizitismul (gr. mono-physis = o fire) este o erezie hristologică apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al acestei erezii a fost Eutihie (378 - c. 454), călugăr din Constantinopol, discipol al patriarhului Chiril al Alexandriei, învățând că, după Întrupare, Iisus Hristos a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, așa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă. În consecință, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască. Acest fapt este în contradicție cu miafizismul propovăduit de bisericile ortodoxe orientale
Poziția lui Eutihie privind monofizitismul este adesea numită eutihianism, poziție care este în afara Hristologiei formulate de Chiril al Alexandriei și care, de asemenea, a fost anatemizată de non-calcedonienii care au adoptat credința lui Chiril. Eutihie a formulat această doctrină ca răspuns la erezia nestorianismului, care împărțea persoana lui Hristos aproape până în punctul în care Hristos ar fi avut două persoane diferite (nu două naturi, conform credinței ortodoxe).
O altă ramură a monofizitismului, numită apolinarianism, susține că Hristos a avut un trup uman și o "esență vie" umană, dar că Logosul Divin a luat locul nous-ului sau al "esenței gânditoare," analog dar nu identic cu ceea ce în zilele noastre numim minte.
Monofizitismul, (în special varianta lui Eutihie), a fost condamnat la Sinodul IV Ecumenic, care a avut loc în Calcedon în 451. Apolinarianismul fusese condamnat anterior, la Sinodul II Ecumenic din 381.
Dupa cum se vede, monofizismul a fost o erezie care a fost condamnata de biserica. o erezie nu poate fi o ramura a crestinismului ci o ratacire a unora dintre semenii nostri.