[floricica]

Inspre cinstirea cuvenita a Sfantului Lavrentie , praznuit in preajma acestor zile, ne-am gandit ca ar fi bine daca ne-am reaminti/reciti cu totii aceste profetii ale sale extrem de importante, dar si de limpezi, nu spre ingrozire, ci spre trezire si asumare barbateasca, invingand in noi frica aceea atavica, irationala, ce ne starneste fara incetare sa contestam, sa negam, sa refuzam, sa relativizam. Da, ne este frica, este firesc, dar putem sa nu lasam frica sa ne intunece credinta si sa nu lasam glasul sangelui celui cazut sa inabuse trambita Duhului Sfant. Sau, cum spunea minunata rugaciune a staretilor optineni impotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist:

Nu ne lasa pe noi, Doamne, sa ne ingrozim de frica diavoleasca mai mult decat de frica de Dumnezeu si sa ne departam de Tine si de Biserica Ta cea sfanta!

Ca si cuvintele Evangheliei, si aceste descoperiri incontestabile ale Sfintei Treimi facute unui mare sfant al vremurilor noastre sunt puternice, vesnice si de netagaduit. Sa nu ne amagim, ele nu apartin nici sectarilor milenaristi inselati si inselatori, nici unor obscuri si dubiosi conspirationisti si nu reprezinta nici niste insemnari apocrife nevrednice de crezare. In plus, nimeni nu se poate amagi, fie el calugar sau preot, cum ca pe el nu-l privesc astfel de lucruri, fiindca ele anume pentru folosul nostru au fost transmise, ca sa intelegem si sa ne pregatim, sa invatam sa discernem si sa fugim de amagirile apostaziei de pe urma. Daca ne puteam lipsi de ele cu usurinta, nu ni s-ar fi spus, iar vointa de a le ignora si a intoarce ochii nu este altceva decat punere a mintii noastre mai presus de voia lui Dumnezeu, atunci cand nu o intelegem sau nu ne place. Dumnezeu nu face nimic gratuit, de dragul miracolului si al senzatiei, ci numai spre luarea noastra aminte mantuitoare. Deci sa invatam si ascultam glasul sfintilor si sa nu dispretuim profetiile lor, lovind zadarnic cu piciorul in tepusa! Numai de noi depinde sa nu fim printre cei “multi surzi si orbi”…

“In anul 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos.

Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea:

„Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu al lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic”.

Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?”. Stareţul a răspuns cu lacrimi:

„în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată”.

Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?”. Cuviosul a răspuns:

„Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist”.


Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat:

- Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea!

- Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.

Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

- Părinte, mi-e frică, ce să fac?

- Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti.

Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.
Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.
O soră l-a întrebat pe Părintele:
- Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?
- Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.

Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări.

Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească ştampila lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-l vor recunoaşte de mesia.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea:

- Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Ierodiaconul Gheorghe întrebă:
- Părinte, spuneţi-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon?
La care el i-a răspuns că nu ştie.
Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plângă căzând la picioarele stareţului şi-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el ca să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat şi a înălţat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:
- Se mai întâmplă şi aşa, că omul se îmbolnăveşte, moare şi ajunge în Împărăţia Cerurilor.
Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaştem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor şi făcea multă milostenie. S-a îmbolnăvit aşa, dintr-o dată, şi la scurt timp a murit.

De flecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viaţa de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linişteau, dar el le răspundea vărsând şi mai multe lacrimi:

- Cum să nu plâng, când întunericul cel veşnic (bezna- iadul) este plin de suflete omeneşti!