În prealabil postat de cristian67
o viață închinată
schimbării vieții noastre
din umilință și din smerenie, părintele n-a vorbit foarte deslușit niciodată despre ce i s-a întâmplat în 1939, la sfântul munte. Decât odată, și chiar și atunci, puțin. Ucenicii lui povestesc că, mergând el acolo, pe munte, prima dată s-a dus într-o pădure deasă, să se roage. și s-a rugat mult la domnul iisus hristos, mântuitonil nostru, să-i trimită un duhovnic, un povățuitor bun, să-1 îndrume pe calea cea grea și fără de prihană a călugăriei, spre mântuire. După un timp părintele arsenie a început să se roage mai cu osârdie, singur, acolo, în pădure, la maica domnului. și, după cum a povestit chiar părintele însuși, maica fecioara i s-a arătat coborând dintre nouri, și venind la el, 1-a luat de mână și 1-a urcat pe un munte așa de înalt, că nici nu puteai să privești în jos. și acolo, pe creasta muntelui aceluia amețitor, l-a lăsat maica domnului pe mâna unui sfânt. Era sfântul serafim din sarov (1833), ce viețuise pe pământ cu vreo două veacuri în urmă. După care, sfânta fecioară s-a topit în văzduh tot așa lin cum se arătase. Vreme de 40 de zile părintele a primit pe acel munte învățătura de la sfântul serafim, urcând în fiecare zi, fără teamă, creasta dintre abisuri. și în tot acest răstimp de 40 de zile, părintele a postit încontinuu post negru, că-1 întărea maica domnului. După patru luni de zile, când s-a întors la mânăstirea sâmbăta, era cu totul alt om: Căpătase darul acela al său faimos, al proorociei, și puterea lui cea mare, că dacă se uita la tine, te cutremurai și te umileai pe loc. și-ți știa pe dată toate gândurile și numele, fără să te cunoască, și faptele toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le ascunzi. Așa s-a schimbat viața părintelui arsenie, și mai apoi, viețile noastre, pe lângă a sa. (valentin iacob, în „buletinut parohiei sfânta cruce“ -usa, vol.xiii, nr. 9/ 2004)
părintele arsenie ne-a spus odată cum a început el activitatea la sâmbăta. Era în postul crăciunului și picta o icoană a măntuitorului, pe care n-a terminat-o. în timp ce picta a auzit o voce tainică: „arsenie, nu mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi și pictează în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri și suferințe“. Atunci a auzit din nou: ,,… vei fi mut… dar asta îți va aduce multă lume“. îmbolnăvindu-se cu coardele vocale, nu mai putea să vorbească. A stat așa de la crăciun până în joia din săptămâna mare, în postul paștilor (în acest timp a scris însemnările numite „gura mutului”, într-un carnețel pe care-1 are maica pahomia de la sâmbăta). Atunci, când se împărtășea (era diacon, numai în acea primăvară 1-a făcut preot), primele cuvinte ce le-a rostit când i-a venit vocea, cuvinte ce le-a auzit și lumea din biserică, au fost: „cred doamne și mărturisesc…“, cu o voce ce a cutremurat biserica, căci oamenii, când au auzit vocea lui, toți au căzut în genunchi și au plâns și au lăudat pe dumnezeu că i-a dat vocea, pentru că multă lume venea după sfat. Astfel, a început din nou să stea de vorbă cu oamenii, la clopotnița din fața mânăstirii.
Părintele se străduia mult pentru regenerarea poporului român prin schimbarea vieții. Minunea cea mai mare a părintelui arsenie era schimbarea vieții noastre. în predici ne vorbea mai mult referindu-se la vechiul testament (saul, david, solomon etc.). Fiind întrebat de ce nu ne vorbește mai mult din noul testament, a răspuns că viața creștinilor de acum se aseamănă mai mult cu cea a celor din vechiul testament, că n-avem progresul celor din noul testament [dacă nu trăim sub har, cădem sub legea veche].
La început, părintele arsenie avea o viață foarte aspră: Mânca o dată pe zi (pâine și apă) și dormea pe jos. Uneori pleca câte o săptămână la munte, doar cu biblia. Sâmbăta seara cobora pentru a ține duminica sfânta liturghie, pe care o slujea în lacrimi. Nu puteai să nu plângi la liturghia lui. După predică, iar pleca în munte. Ducea o viață extraordinară, de pustnic. (pr. Sofonea ioan, sibiu)
|