Citat:
În prealabil postat de Alexandr_Bazil
In rai ma indoiesc sa ajung(chiar si daca as crede in rai si iad) pentru ca nu concep sa accept o stare de supunere permanenta,de renuntare a vointei proprii in favoarea unei alte vointe.
|
Dar nu e supunere ci e dragoste. Cand esti mort dupa o tanara si faci orice ca sa o faci fericita mai poti sa spui ca nu accepti sa te supui acestei persoane? Acolo va fi doar dragoste, Hristos ne-a creat ca se ne bucuram de a fi un dumnezeu asa cum e si El ( am citit din Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii ). Un Dumnezeu atat de smerit care te lasa sa cazi in ultimul hal si care la pocainta te primeste atat de repede e un Dumnezeu mort de dragoste pentru om (nu-ti dai seama? ). Talharul de pe cruce in ultimul moment s-a cait si a fost primul ajuns in Rai, Petru s-a lepadat de Hristos iar Hristos niciodata nu l-a intrebat de ce a facut asta. CE bland incearca sa-l scape pe Petru de vina... Il intreaba daca Il iubeste. Citeste "Intre iadul smereniei si iadul deznadejdii" de Sf Siluan Athonitul si vei afla tanguirile unui om care L-a cunsocut pe Dumnezeu.
Cat despre plictiseala mi-e greu sa cred asta. Cand esti indragostit de cineva tocmai acei fiori de dragoste sunt dati de Dumnezeu. Ganditi-va o vesnicie cu acesti fiori. S-ar plictisi cineva? Foarte frumos mai era scris in Jurnalul fericirii ca Dumnezeu e un Dumnezeu al cateilor grasi, al pisicutelor cu fundite, a mosilor cu barba lunga ( cred ca ceva a Mos Craciun si Mos Nicolae desi de fapt e acelasi Sf Nicolae dar in traditii diferite ). Oricat de cate ori ne apare frica sau plictiseala cu gandul la Rai sa nu uitam ca totusi exista demoni care nu pierd timpul. Citisem intr-o carte ortodoxa din 1996 care combatea acea frica ca sfarsitul lumii vine in anul 2000 ceva de genul : "De ce lupta diavolii cu asa mare forta sa nu ne mantuim? Ce vom deveni daca diavolii sunt asa de porniti impotriva noastra?"