[razvan.mn]

I.

Ava Atanasie egumenul Elioţilor ne-a povestit despre o vedenie (descoperire) pe care avut-o ava Teodor Sihastrul. Şi anume i s-a arătat în vedenie un tânăr care strălucea ca soarele şi l-a apucat pe sihastru de mână, zicându-i:

“Vino că ai a te lupta!”

Şi l-a dus pe el la un teatru foarte mare (adică la un loc de privelişte unde fac lupte de întrecere atleţii).

În partea dreaptă a teatrului erau o mulţime de tineri luminaţi, îmbrăcaţi în haine albe, iar în partea stângă erau o mulţime de arapi cu haine negre. S-a arătat apoi un uriaş care a trecut în arenă (adică în mijlocul teatrului) şi capul lui ajungea până la norii cerului.

Atunci tânărul cel luminos care l-a dus acolo şi care era însuşi Domnul, a zis către ava Teodor:

“Iată cu acesta ai de luptat!” (adică cu uriaşul). Auzind aşa, sihastrul a început a tremura şi rugându-se tânărului zicea:

“Dar cine dintre oameni poate să se lupte cu acesta?”

Şi i-a răspuns tânărul cel luminat:

“Numai să mergi cu toată sârguinţa ta şi atunci când te vei apuca la luptă cu dânsul, Eu îţi voi da ajutor şi te voi încununa cu cunună de biruinţă!” Luând curaj, Teodor a intrat în arena teatrului, unde l-a însoţit şi tânărul cel cu darul de biruinţă (adică Domnul nostru Iisus Hristos) şi l-a întărit aşa încât a biruit pe uriaşul cel înfricoşat.

La urmă a fost încununat de către Domnul şi mulţime de arapi se tânguiau cu amar şi au fugit şi nu s-au mai văzut, iar ceata celor luminaţi (adică îngeri) aduceau laude lui Dumnezeu, care a dăruit biruinţă monahului.

După această vedenie, luând curaj a ieşit fericitul acesta Teodor la lupta vieţii sihăstriei (adică la pustie).

II.

Ne-a mai povestit cel mai înainte pomenit ava Atanasie (de la Elion) că i-a venit într-o zi acest gând: “Oare ce fel de bine vor avea nevoitorii?” Atunci a căzut în uimire (s-a răpit duhul) şi a văzut un bărbat care i-a zis: “Vino cu mine!” şi l-a dus într-un loc plin de lumină, oprindu-se la o poartă negrăit de frumoasă. Înăuntru se auzea o melodie aşa de dulce precum ar cânta mulţime de glasuri, lăudând pe Dumnezeu Domnul.

Bătând în poartă tânărul, a răspuns cineva dinăuntru zicând: “Ce pofteşti?”

“Vrem să intrăm!” a zis tânărul (călăuza).

Atunci a răspuns un glas dinăuntru:

“Aici nu intră nimeni din cei cari petrec în trândăvie! Iar dacă vrea să intre acela pe care l-ai adus, atunci meargă să se nevoiască şi nicidecum să nu cugete la lumea cea deşartă!” Venindu-şi în simţire cuviosul Atanasie a cunoscut că tânărul din vedenie a fost Sfântul Înger (păzitorul lui) iar cele descoperite au fost spre întărirea lui la nevoinţe cu mai multă râvnă.

III.

Zis-a un bătrân oarecare:

“Fiilor şi fraţilor să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una din faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.

Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de scârbe i s-ar întâmpla lui (cum este de pildă boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea şi alte necazuri).

De asemenea şi de la cel care este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu, nici cearcă de la dânsul post şi înfrânare de mâncare şi băutură sau altă osteneală şi nevoinţă a trupului.

De la el cere Dumnezeu numai multă milă şi rugăciune duhovnicească şi să-i fie mintea lui pururea la Dumnezeu.

Iar postul şi osteneala trupească le face omul pentru domolirea zburdălniciilor fireşti, adică pentru înfrânarea necuratelor pofte şi a patimilor trupeşti.

Boala trupului este mai presus decât postul şi răbdarea cu mulţumire a bolnavului este mai presus decât toată nevoinţa şi osteneala trupului.

Pentru aceea de la bolnav nu se cere şi nici nu se cearcă postul şi înfrânarea şi alte osteneli, ci datoria lui este să mulţumească pururea cu osârdie şi cu toată inima sa lui Dumnezeu, rugându-se să i se dea răbdare.

IV.

Zis-a ava Iosif Tibeul că trei cete sunt cinstite înaintea lui Dumnezeu şi anume când omul este bolnav şi i se adaugă ispite, iar el le primeşte cu mulţumire. A doua ceată este când cineva îşi face toate lucrurile curate înaintea lui Dumnezeu şi nu are nimic lumesc.

ASCULTAREA

Iar a treia, când cineva stă sub ascultarea unui părinte duhovnicesc şi de toate voile sale se leapădă (unul ca acesta are o cunună mai mult). Dar eu (zice ava Iosif) boala am ales-o.

Căci zice Domnul la Sf. Evanghelie:

“Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre!”