Văzând titlul acestui topic, m-am întrebat: care este rugăciunea care, citind-o, mi-a mișcat inima cel mai mult ? Cred că este rugăciunea lui Solomon, când a terminat de construit Templul lui Dumnezeu. Iat-o:
Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu asemenea ție, nici în cer sus, nici pe pământ jos; Tu păzești legământul și ai milă de robii Tăi care umblă cu toată inima lor înaintea Ta;
Tu ai împlinit ce ai grăit către robul Tău David, tatăl meu; căci ce ai grăit cu gura Ta, aceea astăzi ai împlinit cu mâna Ta.
Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, să împlinești ceea ce ai grăit cu robul Tău David, tatăl meu, zicând: "Nu-ți va lipsi niciodată înaintea Mea un urmaș, care să șadă pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi își vor păzi drumul lor, purtându-se așa cum te-ai purtat tu înaintea Mea!"
Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, fă să se adeverească cuvântul Tău care l-ai grăit cu robul Tău David, tatăl meu!
Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul și cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puțin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău;
Caută la rugăciunea robului Tău și la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea și rugăciunea lui cu care se roagă astăzi;
Fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea la templul acesta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: "Numele Meu va fi acolo"; să asculți strigarea și rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta.
Ascultă rugăciunea robului Tău și a poporului Tău, Israel, când ei se vor ruga în locul acesta; să asculți din locul șederii Tale cel din ceruri, să asculți și să miluiești.
Când cineva va greși împotriva aproapelui său și i se va cere jurământ ca să jure și pentru jurământ ei vor veni înaintea jertfelnicului Tău la templul acesta,
Atunci Tu să asculți din cer și să faci judecată robilor Tăi, să osândești pe cel vinovat, întorcându-i în capul lui fapta lui, și să scapi pe cel drept, dându-i după dreptatea lui!
Când poporul Tău Israel va fi bătut de dușman, pentru că a păcătuit înaintea Ta, și ei se vor întoarce la Tine și se vor mărturisi numelui Tău aducând rugăciuni și cereri în acest templu,
Atunci Tu să asculți din cer, să ierți păcatul poporului Tău Israel și să-l întorci în pământul pe care l-ai dat părinților lor!
Când se va încuia cerul și nu va fi ploaie, pentru că ei au păcătuit înaintea Ta, și Îți vor aduce rugăciuni în locul acesta și vor mărturisi numele Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, căci Tu i-ai smerit,
Atunci Tu să asculți din cer și să ierți păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Israel, arătându-le calea cea bună pe care să meargă, și să trimiți ploaie pământului Tău pe care l-ai dat poporului Tău de moștenire!
De va fi foamete pe pământ, de va fi ciumă și boală molipsitoare, de va fi vânt dogoritor, uscăciune, lăcustă, omidă, dușmanul de îl va strâmtora în porțile cetății lui, de va fi orice necaz sau orice boală,
Orice rugăciune, orice cerere care se va face de orice om din tot poporul lui Israel, când ei își vor cunoaște mustrarea cugetului lor și își vor întinde mâinile lor la templul acesta,
Tu să asculți din cer, din locul șederii Tale, și să miluiești; să faci și să dai fiecăruia după căile sale, după cum Tu cunoști inima lui; căci Tu singur știi inima tuturor fiilor oamenilor;
Pentru ca să se teamă de Tine toate zilele, cât vor trăi pe pământul pe care l-ai dat părinților noștri!
Chiar străinul, care nu este din poporul Tău Israel, de va veni pentru numele Tău din pământ depărtat,
Căci se va auzi de numele Tău cel mare și de mâna Ta cea puternică și de brațul Tău cel întins, și el va veni și se va ruga la templul acesta,
Să-l ascuți din cer, din locul șederii Tale, și să faci tot ceea ce străinul Îți va cere ție, pentru ca să știe toate popoarele pământului de numele Tău, să se teamă de Tine, cum se teme poporul Tău Israel, și să știe că numele Tău este chemat peste templul acesta pe care eu l-am zidit!
Când poporul Tău va porni cu război împotriva dușmanului său, pe drumul pe care-l vei trimite, și se v ruga Domnului, întorcându-se spre cetatea care ți-ai ales-o și spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,
Atunci ascultă din cer rugăciunea lor și să faci ceea ce le este cu dreptate!
Când ei vor păcătui înaintea Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, și Tu Te vei mânia pe ei și îi vei da dușmanilor lor, și cei care i-au robit îi vor duce în pământul dușmanului, departe sau aproape,
Și când ei, în pământul în care se vor găsi în robie, își vor veni în sine și se vor întoarce și ți se vor ruga în pământul celor ce i-au robit, zicând: "Am păcătuit, fărădelege am făcut, vinovați suntem",
Și se vor întoarce către Tine cu toată inima lor și cu tot sufletul lor, în pământul dușmanilor care i-au robit, și se vor ruga către Tine, întorcându-se spre pământul care l-ai dat părinților lor, spre cetatea care ți-ai ales-o și spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,
Atunci să asculți din cer, din locul șederii Tale, rugăciunea și cererea lor, făcându-le ceea ce este cu dreptate.
Să ierți poporului Tău ce a păcătuit înaintea Ta și toate nelegiuirile lui care le-a făcut înaintea Ta și să trezești mila către ei în cei ce i-au robit, pentru ca să fie miloși cu ei;
Căci ei sunt poporul Tău și moștenirea Ta, pe care l-ai scos din Egipt, din cuptorul cel de fier!
Să-ți fie urechile Tale și ochii Tăi deschiși la rugăciunea robului Tău și la rugăciunea poporului Tău Israel, pentru ca să-i auzi totdeauna, când ei vor striga către Tine,
Că Tu ți -ai ales spre moștenire dintre toata popoarele pământului, precum ai grăit prin Moise, robul Tău, când ai scos pe părinții noștri din Egipt, Stăpâne Doamne!"
Când Solomon a sfârșit toată această rugăciune și cerere către Domnul, s-a sculat dinaintea jertfelnicului Domnului, unde stătuse îngenunchiat cu mâinile întinse spre cer,
Și stând în picioare, a binecuvântat toată adunarea Israeliților, zicând:
"Binecuvântat fie Domnul Dumnezeu, Care a dat odihnă poporului Său Israel, precum a grăit! Nu a rămas neîmplinit nici un cuvânt din toate bunele Lui cuvinte care le-a grăit prin robul Său Moise.
Să fie cu noi Domnul Dumnezeul nostru cum a fost El cu părinții noștri și să nu ne lase, părăsindu-ne.
Plecând spre El inima noastră, să umblăm pe toate căile Lui și să păzim poruncile, rânduielile și legile Lui, pe care le-a poruncit părinților noștri;
Și să fie cuvintele acestea cu care m-am rugat astăzi, înaintea Domnului, aproape de Domnul Dumnezeul nostru, ziua și noaptea, pentru ca să facă dreptate robului și poporului Său Israel, din zi în zi,
Pentru ca să cunoască toate popoarele că Domnul este Dumnezeu și nu este altul afară de El!
Să fie inima voastră întreagă la Domnul Dumnezeul nostru, ca să petreceți după rânduielile Lui și să păziți poruncile Lui, ca acum!"
|