În prealabil postat de I.Calin
Cică, Universul a apărut din nimic și o spun oameni de știință (A. Guth, Sidney Coleman, Alex Vilenkin, Ed Tyron, Heinz Pagels).
Pe scurt: conceptul apariției din nimic este asociat unui câmp electric suficient de intens, care la o intensitate critică, poate să genereze electroni și pozitroni din nimic. Și apariția spontană a perechii electron – pozitron într-un câmp electric intens = formă de radioactivitate în care spațiul gol (vidul) este cel care se dezintegrează! Deci, vidul se dezintegrează în spațiul care conține particule. Cică e greu să faci un astfel de experiment, cred și eu, doar Dumnezeu a creat din nimic! Înseamnă că și creștinii nu sunt atât de departe de adevăr.
Mai departe, un proces analog ar putea să aibă loc în cazul gravitației și aici apar în scenă, găurile negre (black-hole – urile) unde gravitația este atât de puternică încât în vid apare un curent continuu de particule nou create (radiațiile golurilor negre a lui Stephen Hawking). Și dacă gravitația este o deformare a spațiului și timpului, se poate spune că spațiul și timpul sunt cele care induc crearea particulelor materiale, iar apariția particulelor materiale din spațiul gol se numește naștere din nimic. Măi, măi, multe știe spațiul – timpul ăsta să facă. Evident că aici intră în discuție geometriile multidimensionale și mai știu și eu ce teorii științifice.
Mărturisesc că, în urmă cu ani, aveam răbdare cu ele, astăzi prefer să văd pădurea și nu copacii. Adică, prefer să văd finalitatea și cauzalitatea existenței (pădurea) și să las pe alții (oamenii de știință) să se ocupe de detalii (de copaci). Nu sunt un spirit analitic, ci sintetic. Oricum, eu (cândva ateu și suprasaturat de găselnițe științifice, cum am expus și mai sus) am acceptat demult existența și credința în Dumnezeu (de ce creștin?, pentru altă dată) și nu mai am nevoie de dovezi pentru a-L afirma.
Bun, oricum, după Stephen Hawking și alții, a fost Big-Bang-ul și după Big – Bang, expansiunea universului care poate fi „rulată” în două moduri:
1.Expansiunea infinită a universului (univers deschis) care va duce, în final, la moartea termică a universului prin slăbirea legăturilor interatomice / forțelor gravitaționale care înseamnă incapacitatea particulelor de a se „regrupa” (moartea termică a universului);
2.Expansiunea finită a universului (univers închis) în care forțele gravitaționale vor opri în final expansiunea și vor strânge spațiul și timpul înapoi spre „punctul prim” al Big Bang-ului (implozie) care reprezintă începutul. Și probabil că iarăși va exploda într-un șir interminabil de „începuturi” și „sfârșituri” (eterna reîntoarcere).
Ce înseamnă toate acestea pentru condiția umană, etica și valorile umane! NIMIC. Sincer să fiu, nu există nici o legătură între faptul că mâine îmi voi duce copii la școală și expansiunea universului. Și faptul de a iubi, iarăși nu ține de expansiune. Dacă iubirea ca și comuniune între două ființe (entități) separate ar fi transpusă în universul fizic conceptului de gravitație (care înseamnă legături „strânse” între entități: particule, stele, galaxii etc.), aș risca să spun că în Univers, totul se realizează în funcție de forțele gravitaționale, adică, transpusă, în plan uman, pe „comuniune”, pe iubire. Gânditorii greci materialiști nu sunt departe de aceste interpretări.
|