[ovidiu-s]

În cazul nostru al ortodocşilor, nu prea avem ce să dezbatem la acest subiect.
În momentul în care respectivul primeşte tunderea la monahism, în timpul ritualului i se spune de către cel care îi face tunderea:
"Bună cale ţi-ai ales. Numai de o vei putea duce până la capăt"
Sunt călugări care cad. Unii cad în păcate grave chiar şi pentru oameni din lume, alţii părăsesc mănăstirea, iar alţii părăsesc mănăstirea şi aderă şi la secte pe deasupra cum e cazul respectivului (dacă e adevărată înregistrarea), pentru că nu mai au de ce să se agaţe în lume odată plecaţi din mănăstire, nu au surse de venit, uneori nici familie, nici experienţă de muncă, sau pur şi simplu pentru a atrage atenţia asupra lor.
Asta este, monahii de genul acesta au existat tot timpul. Oricum păcatul de a părăsi mănăstirea este foarte grav.
Nu degeaba îi atrăgea în permanenţă atenţia sfântul Pavel lui Timotei, să lupte pănă la capăt (nu să se considere mântuit cum spun sectarii) :

1 Timotei 6.12 "Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori."
2 Tim. 2. 3-4 "Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. 4.NICI UN OSTAŞ NU SE INCURCĂ CU TREBURILE VIETII CA SA FIE PE PLAC CELUI CARE STRÂNGE OASTE"
2 Tim.2.22 " Fugi de poftele tineretilor si urmeaza dreptatea, credinta, dragostea, pacea cu cei ce cheama pe Domnul din inima curata."
1 Cor. 7. 29. Si aceasta v-o spun, fratilor: Ca vremea s-a scurtat de acum, asa incat si cei ce au femei sa fie ca si cum n-ar avea.
30. Si cei ce plang sa fie ca si cum n-ar plange; si cei ce se bucura, ca si cum nu s-ar bucura; si cei ce cumpara, ca si cum n-ar stapani;
31. Si cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea. Caci chipul acestei lumi trece.