M-a pus pe ganduri subiectul acesta. Rauratea oamenilor(altora) si puterea de a ierta( a noastra) este un subiect despre care se poate vorbi mult. Eu simt ca este mult mai greu sa iert o rautate / nedeptate decat sa o ignor. Poate pare absurd ce zic, dar din experienta mea, pare a fi mai usor sa caut circumstante atenuante celui ce greseste fata de mine decat sa -l iert dupa ce m-am lasat patrunsa de acel sentiment dureros "vai ce tare m-ai ranit !" Poate ca gandesc asa si pt ca nu prea am avut parte de suparari din partea oamenilor. Si, ca o paranteza, de cate ori zic rugaciunea pt. dusmani, ma gandesc ca eu nu am dusmani, sau cel putin nu-i stiu eu, nu sunt declarati. Eu ii spun "rugaciunea pentru dusmanii anonimi"...
Deci, revenind, cred ca ar fi mult mai usor sa nu ne suparam pe cineva, decat sa-l iertam. Poate ca de multe ori chiar noi provocam rautatile celor din jur. Acum, Doamne fereste!, nu vorbesc despre lucruri grave, crime, acte de violenta, vandalism sau alte f. grave. Acestea pot fi iertate doar de oamenii sfinti. Cu toate ca Domnul Hristos, cand ne-a spus sa iertam celor ce ne gresesc nu a facut o clasificare a greselilor si nici a gresitilor...
Dar pentru mine este interesant sa aflu nu atat despre cum as putea sa iert cat despre cum as putea sa nu ma mai supar pe aproapele meu.