Cineva, făcând o statistică a referințelor noutestamentare, a spus că Mântuitorul a plâns de trei ori și nu a râs niciodată. Scriptura ne spune totuși că la un moment dat El S-a bucurat cu duhul.
Icoanele și frescele nu ni-l arată pe Mântuitorul zâmbind ci întotdeauna sobru și cred că nu e o simplă coincindență.
Pictorul bisericesc intuiește că zâmbetul și cu atât mai puțin râsul e o manifestare omenească, trădând neștiință iar în unele cazuri ipocrizie de care divinitatea e străină.
Pentru că zâmbetul, atunci când nu e fățarnic e născut din starea de bucurie, plăcere sau amuzament și în cazul Mântuitorului astfel de stări nu aveau cum să se manifeste prin zâmbet, ba chiar fiindcă la El nimic nu era spontan ci controlat. Iar un zâmbet controlat e fățărnicie.
Deci, noi putem să râdem, dar să ne ferim să-i atribuim lui Dumnezeu această slăbiciune omenească.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide
|