[Rodica50]

În prealabil postat de Traditie1

Cineva, făcând o statistică a referințelor noutestamentare, a spus că Mântuitorul a plâns de trei ori și nu a râs niciodată. Scriptura ne spune totuși că la un moment dat El S-a bucurat cu duhul.


Icoanele și frescele nu ni-l arată pe Mântuitorul zâmbind ci întotdeauna sobru și cred că nu e o simplă coincindență.


Pictorul bisericesc intuiește că zâmbetul și cu atât mai puțin râsul e o manifestare omenească, trădând neștiință iar în unele cazuri ipocrizie de care divinitatea e străină.

Pentru că zâmbetul, atunci când nu e fățarnic e născut din starea de bucurie, plăcere sau amuzament și în cazul Mântuitorului astfel de stări nu aveau cum să se manifeste prin zâmbet, ba chiar fiindcă la El nimic nu era spontan ci controlat. Iar un zâmbet controlat e fățărnicie.

Deci, noi putem să râdem, dar să ne ferim să-i atribuim lui Dumnezeu această slăbiciune omenească.

Nu sunt de acord cu ce spuneti.Experienta profesionala ma obliga sa va spun ca avem nevoie de lumina, de o fata inseninata de zambat- nu fortat, ci pornit din suflet. Un om cu fata zambitoare e un om bun- nu vorbesc aici despre ipocrizie, ci despre sinceritate. Raman la ideea ca Mantuitorul a avut lumina pe chip. Priviti fetele celor care participa la Sfanta Liturghie- le vedeti incrancenate?Un parinte cum se poarta cu propriii copilasi? Va inchipuiti cum ar arata un invatator fioros in fata micutilor elevi? Depinde de la om la om, dar imi amintesc de chipul bland, bun si zambitor al Parintelui Arsenie, al Parintelui Teofil... Sa nu exageram!