Citat:
În prealabil postat de Pr.Gheorghe
si iar ma intreb: ce te face sa pastrezi ca tel in viata aceasta, dorinta de a primi daruri?
|
Daca intrebarea mi se asdreseaza, ei bine, nu-mi amintesc sa fi spus ca umblu dupa daruri. Cum am spus, ele presupun o mare responsabilitate. Iar eu nu am venit la Domnul pentru daruri, ci ca sa am viata. Insa nu voi sta in calea lui Dumnezeu daca El vrea sa-mi dea ceva. Daca declaram ca suntem ai Lui trebuie sa ascultam de El in toate lucrurile, chiar si in cele care ni se par greu de purtat.
Citat:
În prealabil postat de Pr.Gheorghe
De ce pleaca fratele meu din casa parinteasca si arunca cu pietre in mama noastra? Doar ca sa primeasca daruri?
|
Inteleg ca aveti o durere mare, parinte si imi pare rau ca e asa. Cei ce arunca cu pietre sunt peste tot, numai ca fiecare arunca in cel ce nu e ca el. Desi traiesc intre penticostali, nu tin minte sa fi vazut vreunul care sa vina la Hristos dupa daruri. Si asta pentru ca darurile nu se primesc usor, iar atunci cand te pocaiesti te vezi atat de mic si nenorocit incat nici nu te gandescti sa mai primesti si ceva. Cred ca sunt niste povestiri care circula printre ortodocsi, vis-a-vis de alte culte, dar multe nu sunt reale. Dincolo de uscaturile pe care le-ati intalnit si v-au necajit exista oameni normali, cu bune si rele, care Il cauta pe Dumnezeu cum pot si ei.
Citat:
În prealabil postat de Pr.Gheorghe
Cand te stii mic si nevrednic fie ridici glasul inspre pocainta (ca Petru, sau ca talharul de pe cruce, sau ca toti sfintii Bisericii), fie fugi si apoi deznadajduiesti si te pierzi (ca Iuda, sau ca Arie, sau ca toti ratacitii de la porunca iubirii de Domnul). Sa taci doar...? Nu am auzit nici macar de un singur caz in care un crestin ce s-a simtit, prin Duhul, mic, mic de tot, sa taca! Dar cei care striga cu lacrimi "Doamne nu sunt vrednic ca sa intri in casa mea, spune numai cu cuvantul..." sunt multimi nenumarate; si toti s-au sfintit!
|
Eu imi dau seama ca nu pot intra in dispute teologice cu un preot. Nu as avea nici o sansa . :) Insa imi amintesc cum a fost cand am stat eu inaintea lui Dumnezeu si mi-am vazut pacatul si nevrednicia. Nu am mai avut glas sa spun ceva, doar sa Il ascult. Asa s-a intamplat in fata parintelui Arsenie si in alte randuri. De aceea am scris ceea ce am scris.