Citat:
În prealabil postat de Pr.Gheorghe
Eu nu vreau sa vorbesc in limbi intr-o adunare alaturi de fratele meu Iacob sau de sora mea Doriana (iertati-ma ca va folosesc, dar va am la inima!) ci vreau sa-i pot imbratisa in Duhul lui Dumnezeu, in Dragostea si in Smerenia lui Hristos. Vreau sa pot sa plang cu ei cand sunt tristi, sa ma bucur cu ei cand sunt bucurosi, sa cant cu ei lauda lui Dumnezeu... Adica “sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o Fiinta si nedespartita” (slujba Sf. Liturghii). Oare daca asta imi doresc si daca lupt pentru asta nu sunt suficient de “in Duhul lui Hristos”? Trebuie sa cer sa si vorbesc in limbi? Daca trebuie si aceasta sunt in mare pericol, fratilor! Sunt prea pacatos ca sa primesc daruri de la Domnul; de mi-ar darui Domnul zile si intelepciune sa pot sa-mi ispasesc aici greselile mele cele multe! Rugati-va si fratiile voastre pentru mine!
|
Parinte, ati aratat clar si lamurit ca pe de o parte induhovnicirea omului trebuie sa primeze, iar pe de alta parte, darurile sunt date de Dumnezeu spre folosul intregii biserici. Nu am inteles insa de ce dumneavoastra credeti ca Domnul lucreaza prin persoane care "merita" sa primeasca darurile, ca si cum noi am putea merita ceva. Cine poate spune ca "merita" ceva de la Dumnezeu? Oare nu calitatea de Fii (infiati) ai lui Dumnezeu, calitate pe care am capatat-o fara sa o fi meritat, ne face sa fim si mostenitori (fara merit) impreuna cu Hristos, Fiul nascut al lui Dumnezeu Tatal, si asta pentru ca asa a hotarat El, Dumnezeu Tatal, ca din iubire pentru noi ne infiaza ca si Fii ai Sai (fara meritul nostru, ci prin meritul Fiului Sau), si astfel ne face impreuna mostenitori?