[Traditie1]

Credința nu e ceva ce aștepți să-ți vină, e ceva ce cultivi și păzești.

Iar necredința nu e o căutare a adevărului ci o blocare la niște gânduri superficiale.

Necredința apare la cei ce nu au dus luptă de păstare a minții curate, la cei care nu se roagă permanent. Fiindcă dacă duci viață de luptă cu gânduirle, de trezvie, cunoști mecanismul gândurilor înșelătoare și observi că necredința e doar un gând, un gând puternic la cei neștiutori, care pune stăpânire pe ei fără să-și dea seama.

De aceea a zis Mântuitorul "Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită", știind că mintea neadunată e pradă a tot felul de primejdii pierzătoare de suflet.


Omul care nu se roagă ajunge la o raționalizare excesivă și înșelătoare, care-l face să creadă că e obiectiv dacă stă și-și pune tot felul de întrebări dar în realitate el nu poate percepe corect realitatea fiindcă bazându-te pe propriile-ți puteri (intelectuale) nu poți ajunge decât la rezultate nesemnificative și la înșelare.

Deci cel care vrea cu adevărat să stea în adevăr nu trebuie să o facă îndoindu-se și punându-și tot felul de întrebări fiindcă astfel nu poate primi decât propriile răspunzunsuri, adică ceea ce deja știe și nu-i e de folos.

Calea este de se adresa lui Dumnezeu prin rugăciune, de a se încredința Lui și aștepta călăuzirea Lui spre acea religie sau ideologie adevărată.

Și așa vor descoperi cine este Adevărul, vor înțelege de ce Cineva acum 2000 de ani a spus Eu sunt Adevărul și celelalte lucruri de o profunzime neegalată pe plan filozofic dar mai ales dătătoare de viață.


Necredința e doar un blocaj mental stupid, care te separă nu doar de Izvorul Vieții ci și de dezvoltarea personală. Credința duce la o elevare intelectuală și spirituală în timp ce necredincioșii rămân la un nivel primitiv și de fapt necredința le și roade puterile sufletești, făcându-i să putrezească sufletește înainte de moarte.